Sarajevo - oraşul fără pereche

Sarajevo - oraşul fără pereche

luni, 31 octombrie 2011

Bulgaria info trip - traseu

Tocmai am revenit dintr-un info trip de trei zile de la vecinii nostrii din sud. Destinatiile au fost statiunile lor de ski, Pamporovo, Borovets si Bansko - Razlog. Stiam ca o sa trebuiasca sa alerg din hotel in hotel, dar simplul fapt ca o sa stau patru zile pe drumuri si o sa ma lamuresc care-i treaba cu muntii din sudul Bulgariei era un mare motiv de bucurie. Am plecat cu un autocar in care nu stiam pe nimeni, dar asta nu era decat un prilej de a cunoaste noi personaje, cu bune si rele. Acum vreo luna mi-am procurat un ghid de conversatie roman - bulgar iar aceasta iesire nu facea decat sa ma intarate si mai tare in incercarea mea de-a dreptul pitoreasca de a invata bulgara singur. на добър час , adica sa fie intr-un ceas bun:)
Cum stațiunile cu pricina se află fiecare în alt masiv muntos (Pamporovo - Rodopi, Borovets - Rila si Bansko - Pirin), a trebuit să batem Bulgaria în toate parțile, de multe ori pe drumuri mai laturalnice, dar cu atât mai frumoase. Vremea a fost dubioasă de-a dreptul, cum ar spune legendara Romica Jurcă, instabilitatea atmosferica a fost accentuată. La altitudine, era o vreme fantastică, senin sticlă, cu vizibilitate mare spre restul masivelor muntoase sau spre zonele de câmpie. Cum coboram, eram învăluiți de nori cenușii și de o pâclă grețoasă care nu ne permitea de multe ori să vedem munții din care tocmai coborâsem. Ca de obicei, la bulgari lucrurile sunt pe dos. Frustrant a fost că am trecut prin vecinătatea a cel puțin 10 locuri pe care aș fi dorit să le văd, dar cum singurele "obiective" din program au fost hoteuri, am înghițit in sec sau m-am dres cu o Kamenitza.

1. TRASEUL:

Ziua 1: Bucuresti - Ruse - Veliko Tarnovo - Stara Zagora - Asenovgrad - Pamporovo (437 km)

Pe tronsonul Bucuresti - Stara Zagora mai fusesem, și stiam cum sta treaba. Coline domoale pana aproape de Veliko, sate parcă părăsite pe marginea drumului. Speram ca de la Veliko Tarnovo s-o apucăm spre sud prin Gabrovo - Pasul Shipka, șosea care sparge barajul munților Stara Planina și de unde văzusem poze cu adevărat spectaculoase. Din nefericire, am apucat-o pe drumul cel mai scurt și mai plictisitor, Veliko - Gurkovo. Și pe aici traversăm munții, dar într-o zonă în care nu sunt spectaculoși deloc, dar deloc, fiind la mare depărtare chiar și de Subcarpații mioritici. Dar deh, business-ul e business:), iar stațiunea Pamporovo ardea de nerăbdare să ne primească cu covorul roșu. Eram foarte curios în schimb de partea a doua, care pe hartă pare foarte interesantă. Până la Asenovgrad, puteți sforăi liniștiți, se trece printr-un podiș anost, senzație acutizată și de cenușiul cerului și de ierburile uscate prematur din cauza secetei. Ne-am mai animat puțin când am trecut prin Stara Zagora, unde însă nu am avut parte decât de aceleași blocuri cutie de chibrit - varianta cu design bulgăresc, parcă ceva mai urâte ca ale noastre, deși la mare luptă, la fotografie. Probabil nu am trecut pe unde trebuie, în caz contrar, orașul e o mare mizerie, cu sute de blocuri scorojite aruncate la nimereală pe un platou golaș. Hai cu munţii odată, hai cu toamna! Nimic. Brusc, la Asenovgrad, raportul frumos - urât se schimbă. În bine. În foarte bine...nu înainte de a mai vedea câteva blocuri odioase, parcă strănutate cu foc de undeva din spaţiu. Cu toate astea, Asenovgrad merită câteva ore alocate deoarece aici se găsesc foarte multe biserici vechi si cetatea lui Asen - evident că nu am văzut nimic din toate acestea. Drumul şerpuieşte printre versanţi împăduriţi şi stânci abrupte, în surplombă deasupra şoselei încât nu ai cum să nu te gâneşti că oricând se pot prăvăli. Sunt puse nişte plase de protecţie dar în buna tradiţie balcanică multe dintre ele au făcut picioare. Stâncile sunt formate din blocuri imense de piatră care te duc cu gândul la preistorie...sau aşa m-or duce pe mine. Culorile sunt foarte frumoase, doar e sfârşit de octombrie, pentru prima dată de la plecarea din Bucureşti toamna ni se dezvăluie în totalitate. Se urcă susţinut, autocarul ar cere time-out dacă ar ştii cum, tuşeşte şi pare că a fost fabricat la câmpie. Adorm, dar şi când mă trezesc peisajul este la fel de frumos, doar că râul Chepelare se mută din dreapta pe stânga. Vom trece şi pe lângă Mănăstirea Bachkovo, a doua ca importanţă în ţară după Rilski Manastir. Îmi doresc de mult să o văd dar îmi pun pofta în cui. Peste alţi câţiva zeci de kilometri, în dreapta se deschide drumul către Podurile de Piatră (Chudnite mostove), situate în inima Rodopilor. Trecem prin staţiunea Chepelare, unde e plin de fabrici de cherestea. Dacă nu merge cu turismul (în ciuda rezonanţei latine a oraşului care te duce cu gândul la Alpi), măcar să trăiască şi băieţii locului din ceva. La mai bine de o oră şi peste 60 de km de drum superb de când am ieşit din Asenovgrad, ajungem în staţiunea Pamporovo, situată la peste 1600 de metri altitudine. Despre ea, mai încolo-(şa).
Ce e de vazut: Manastirea Kilifarevo, Cetatea Asen (Asenovgrad), Mănăstirea Bachkovo, Podurile de Piatră.

Ziua 2: Pamporovo - Asenovgrad - Pazardzik - Kostenets - Borovets (196 km)

Urma s-o luăm la pas prin inima Bulgariei. În naivitatea mea, mă gândeam că poate oprim o oră în Plovdiv, oraş cu deosebite monumente arhitecturale din perioada Renaşterii Bulgare, cu cel mai mare amfiteatru roman din zonă şi cu un impresionant centru vechi. Ţeapă, suntem pe grabă. Până la Asenovgrad urmăm drumul pe care am venit ieri, din păcate n-am poze pentru că nu am oprit deloc, iar din autocar nu ieşea nimic mai ales că am avut şi un şofer care descoperise parcă pentru prima dată frânele, la fiecare curbă aruncându-i în dezordine care-încotro pe creştinii din autocar. Cum am scos nasul din munţi cerul s-a mohorât, transformând peisajul monoton într-unul şi mai deprimant. Apogeul a fost atins în suburbiile Pazardzik-ului, cu pârloage invadate de ierburi şi blocuri mai horror ca oriunde. Cum începem să urcăm puţin şi să ne apropiem de munţii Rila, se înseninează ca prin minune, câmpurile lăsând locul versanţilor împăduriţi. Oprim la o benzinărie în locul cu cea mai proastă vizibilitate posibilă, şoferul nostru parcă are un senzor care-i semnalează locurile cu vedere panoramică 0. La Borovets se ajunge după o urcare susţinută printr-o pădure de foioase ce lasă treptat locul coniferelor pe ultima sa porţiune. Crestele înzăpezite ale Rilei (cei mai înalţi munţi din întreg spaţiul balcanic) devin incandescente în lumina puternică a soarelui. Este foarte frumos, iar cei ce susţin că nu e nimic de văzut în Bulgaria ar trebui să-şi dea un cap în gură în aplauzele publicului în delir.
Ce e de vazut: Plovdiv.

Ziua 3: Borovets - Dupnitsa - Blagoevgrad - Bansko (138 km).

Google maps-ul şi atlasul rutier al Europei de Agostini văd un drum între Borovets şi Bansko ce taie Munţii Rila în apropierea vârfului Musala (2925, altitudinea maximă din Balcani). Bănuiesc că e mirific, dar mai mult ca sigur e în condiţii impracticabile pentru un autocar cu impresii de elită cum e al nostru. Aşa că ocolim prin Blagoevgrad şi în dulcele stil bulgar, vizibilitatea scade violent odată cu scăderea altitudinii, deşi e senin. E o pâclă foarte ciudată care parcă ia în stăpânire totul. Chiar şi aşa se zăresc versanţii vestici ai Rilei şi ca o nălucire impresionanţii Munţi Pirin, în depărtare. Am mai trecut pe drumul ăsta acum 16 ani, în drum spre Grecia, prima dată când am ieşit din ţară. Rememorez şi cad într-o stare de nostalgie legată de acea primă ieşire. Cât timp a trecut de atunci, câte s-au întâmplat şi în câte feluri s-a schimbat lumea din 1995. Îmi revin din filozofeala fără noimă când luăm drumul de Bansko din localitatea Simitli. Ne apropiem de Bansko pe un drum plin de serpentine şi de culori ireale. După ce urcăm, evident o luăm şi la vale, peisajul deschizându-se fabulos. În dreapta Pirinul este absolut impresionant, stâncos şi înzăpezit. În stânga, Munţii Rila, puternic împăduriţi şi domoli, precum nişte Apuseni cu un cap mai înalţi. În faţă, ultimele prelungiri ale Rodopilor după care se află Pamporovo. Un senin de povestit nepoţilor cum ar spune Ilie Dobre, şi gata ingredientele pentru un peisaj cu adevărat magnific. Zona Razlog - Bansko este cu siguranţă unul dintre locurile de poveste pe care Bulgaria le oferă cu dărnicie turiştilor comozi şi călătorilor dornici să descopere motto-ul Bulgariei: Magic lives here.
Ce e de vazut: Manastirea Rila (UNESCO), cartierul Varosha (cu ulite inguste si case traditionale din secolul al XIX-lea) din Blagoevgrad.

Ziua 4: Bansko - Blagoevgrad - Sofia - Pleven - Ruse - Bucuresti (557 km)

Ultima zi avea sa fie si cea mai plina de kilometri. Părăsim cu regret Bansko, mai ales panoramele mirifice asupra munților din jur. Dacă vreți, puteți asemăna zona Bansko cu zona Râșnov - Bran de la noi, unde încerci să prinzi în orizontul vizual crestele calcaroase ale Pietrii Craiului, dar și măreția Bucegilor. Drumul până la Sofia se desfășoară pe la poalele Pirinului, apoi ale Rilei, în suburbiile Sofiei fiind întâmpinați de Vitosha, refugiul de weekend al sofioților. Cu 30 de km înainte de Sofia se intră pe o autostradă ce nu apare nici măcar pe google maps, dar visul frumos se termină pe centura orașului, la fel de odioasă ca cea a Bucureștiului. Apoi urmează probabil cea mai spectaculoasă porțiune de drum bulgăresc, autostrada Sofia - Yablanitza, plină de viaducte spectaculoase, tunele ce taie muntele și deschideri senzaționale ale peisajului. În depărtare se zăresc crestele înzăpezite ale Starei Planina ce împart Bulgaria în două. Spre Plevna, peisajul se domolește, apar sate sărăcăcioase cu case din cărămidă, multe din ele părând abandonate. Prindem și un apus minunat peste ultimele zvâcniri ale munților, apoi întunericul își intră în drepturi, chiar și când traversăm câte o așezare umană. Bezna în toată regula, cu excepția unor becuri chioare uitate pe niște stâlpi. Drumurile sunt bune, polițiștii falși au intrat în hibernare, peisajele sunt superbe așa că în afară de un orgoliu prostesc sau de un naționalism tembel, nimic altceva în afara lipsei banilor nu ar trebui să vă determine să ocoliți Bulgaria. Drum bun!
Ce e de vazut: Sofia - cu bune și rele, Pleven și Mănăstirile Ivanovo și Basarabovo.



Popas intre Byala si Veliko Tarnovo.


Peisaj pitoresc cu coviltire, antene de satelit și puradei înainte de Stara Zagora.


Minarete in Asenovgrad. Deși 11% dintre populatia țării este musulmană (majoritatea turci), nu am mai vazut altă moschee în patru zile de fâțâială prin Bulgaria.


Păduri nesfârșite și mai ales nedefrișate. Vedere din Pamporovo, stațiune situată la peste 1600 de metri altitudine în Munții Rodopi.


Cer senin și pâclă lângă Blagoevgrad. Munții Rila, aflați foarte aproape abia se zăresc.
















Solitudine în Pirin, la Razlog.


Masa tăcerii din Bansko.


Fost post de poliție din perioada "democrației populare".


Peisaj urâțit de om, dar compensat prin dărnicia naturii. Dupnitsa.

luni, 10 octombrie 2011

Couchsurfing

Printre cele mai interesante lucruri pe ordinea de zi din 2011 a fost descoperirea Couchsurfingului. Pentru cei ce nu stiu despre ce e vorba, prin intermediul acestui program global, poti gazdui persoane aflate in trecere prin orasul in care locuiesti, iar la randul tau poti fi gazduit de catre unul dintre membrii comunitatii couchsurfing din toata lumea. Pentru calatori si aventurieri, care doresc ca totul sa decurga cat de low cost posibil, couchsurfingul a devenit un mod de viata. In plus, pe langa avantajul financiar, iti poti face prieteni in toata lumea si poti lua cu adevarat pulsul locului in care esti. Ca sa nu mai vorbim ca poti nimeri la un couchsurfer super tare care sa te plimbe prin locuri mai putin turistice, sau sa te duca prin carciumi dintre cele mai underground. La nici o saptamana dupa ce mi-am facut cont, am primit o cerere de gazduire! Lyubo, de 18 ani, din Bulgaria, pleca intr-o calatorie solitara prin Europa si se pare ca isi dorea din toata inima sa petreaca cateva zile si la Baicoi. In sfarsit, minunile arhitecturale si culturale ale Baicoiului vor avea prilejul sa fie descoperite. Tot cu vecinii faci treaba! Dar cine e acest personaj: Lyubo mai avea o saptamana si dadea bacul, dar si-a bagat picioarele, si-a luat la el toate cele 500 de leve (1000 de lei) agonisite intr-un an, un rucsac cat Casa Poporului si o chitara si a plecat in lume. Compune muzica clasica, invata limba romana (si chiar se pricepe), e vegan - nu mananca nimic de origine animala si nu da doi bani pe societate. Vorbeste engleski, nu engleza, dar dupa cateva zile ti se pare ca asa trebuia sa vorbeasca si Sheakspeare himself. E pasionat de limbile straine, ale o multime de dictionare la el, dar i se rupe de orice inseamna obiectiv turistic. Nu bea alcool, nu fumeaza, nu se drogheaza. Vrea sa-si petreaca toata viata in natura si sa se hraneasca doar cu ce-i ofera aceasta. Are telefon mobil, dar il tine inchis...nu de alta dar a fugit de-acasa si nu vrea sa il auda pe nea Krasimir implorandu-l sa se intoarca sa-si vada de scoala. Nu se uita la televizor si-si detesta parintii pentru ca nu-l inteleg si sunt "banali". Este incapabil sa se enerveze sau sa supere pe cineva. Este la prima iesire din tara si il ingrozeste agitatia din Bucuresti. In schimb, la Baicoi se simte ca acasa...la Byala, intre Ruse si Veliko Tarnovo. Lume putina, agitatie minima, oameni mergand agale, negrabindu-se nicaieri. In plus, sunt pomi, verdeata, seara se lasa racoare. Un singur moment mai tensionat: telefonul imi suna de zor, raspund pana la urma. Ce sa vezi? La celalalt capat al firului, politia. Ce sa aiba ei cu mine, om cinstit si un bun crestin? Ma intreaba daca il cunosc pe un "cetatean de origine bulgara", Lyuboslav. Le zic ca da. Ma informeaza ca a fugit de acasa si il cauta parintii de zor. Imi dau ultimatum 30 de minute sa sune acasa, altfel vin cu duba la mine la poarta. Ii zic lu' asta sa-i sune si sa lamureasca toata circoteca, pe asta il doare-n cur, ca el nu vorbeste cu nimeni. Ii explic ca numai de politie la usa n-am chef, se indupleca si il suna pe tatel. Telefonul se cutremura in bulgara. Lyubo al meu indruga din an in paste dobre, dobre, adica bine, bine. Dupa un secol de cinema, termina de vorbit. E impasibil, imi spune intr-o doara ca a facut taica-sau ca trenul dar ca pe el il doare la basca. Nu are nevoie de bac, de societate, de nimic. Nu mai vrea sa se intoarca in Byala, unde lumea e conservatoare si il ia la trei pazeste ca nu mananca lapte si carne El vrea sa vada lumea...ce daca n-are bani? Canta la chitara si de banii castigati isi cumpara legume din piata si gateste la oamenii care or sa-l primeasca in gazda. Nu are nevoie de mai mult.
Ce face Lyubo acum? E din nou prin Bucuresti, trebuia sa vina sa doarma la mine, dar i s-a inchis telefonul fix cand imi spunea ca e la Tineretului. L-am cautat la Tineretului, la Aviatorilor, la Gara de Nord, pe couchsurfing. Nu e nicaieri...de fapt e, dar probabil ca lumea lui uneori nu se mai intersecteaza cu lumea noastra, a roboteilor, si devine invizibil. E un personaj aproape imposibil de inteles, dar cu siguranta e un om mai bun ca si noi. Il respect foarte tare pentru ca desi are doar 18 ani, e interesat doar de esenta vietii. Nu vrea bani, glorie, faima, nimic. Vrea sa traiasca in natura, sa manance ierburi si ciupeci (nu mai radeti, ca nu la de-alea ma refeream). De doi ani nu se mai uita la fotbal: desi ii place, i se pare prea putin important, asa ca a renuntat. Vorbeste putin si incet...niciodata nu spune tampenii. This is Lyubo!
Unde vreau sa ajung cu acest post? Nicaieri! Incerc doar sa punctez cate lucruri noi si invataminte nebanuite iti poate aduce intalnirea cu un om necunoscut. Cate avem de invatat chiar daca credem ca stim prea bine ce avem de facut si cine suntem. Fiecare om are povestea lui. Prin couchsurfing sper sa descopar cat mai multe povesti si cat mai multi oameni care sa ma puna pe ganduri.


Cu Lyubo la Restaurant Balcic, in Bucuresti.


In Byala, acasa la Lyubo.