Croaţia

1.Parcul Naţional Plitvicka Jezera


Pe cei mai mulţi dintre noi Croaţia îi duce cu gândul la drama războiului civil , la conflictele interetnice şi la nesfârşite lupte între sârbi şi croaţi. Dar, în ultimii 10-12 ani, ţara s-a transformat aproape complet, renăscând din propria-i cenuşă. Rănile războiului s-au cicatrizat treptat, iar turismul croat a reapărut pe harta lumii, propulsând ţara în prezent în primele douăzeci de destinaţii turistice din lume.
Cea mai cunoscută şi frecventată zonă turistică este Coasta Dalmaţiei, lungă de peste 600 de kilometri, străjuită în partea continentală de munţi abrupţi şi pietroşi iar spre mare de nenumarate insuliţe care sporesc pitorescul şi ineditul zonei. Dar nici litoralul, nici oraşele de coastă ce abundă în vestigii romane nu au darul de a impresiona şi a uimi precum Parcul Naţional „Lacurile Plitvice”, cel mai vechi şi mai spectaculos dintre cele cele opt parcuri naţionale de pe teritoriul croat. Situat la graniţa cu Bosnia, într-o zonă de munte bogat împădurită, Parcul este de fapt o vale prin care îşi poartă apele şaisprezece lacuri şi nenumărate cascade, sub oblăduirea munţilor ce veghează parcă asupra acestei minuni a naturii. Vecinătăţile cascadelor, unde zgomotul apelor ce se prăvălesc furios peste stâncile erodate de vreme ne asurzeşte, contrastează puternic cu liniştea şi calmul pădurilor, a lacurilor şi cu susurul cristalin al izvoarelor. Cântecul păsărilor, peşti ce nu se sfiesc de ochiul răscolitor al turiştilor, animale ce veghează din umbra codrilor, un sistem subteran de peşteri şi abisuri în care clipocesc ochiuri de apă, curcubee ce se întrezăresc atunci când razele soarelui mângâie luciul turcoaz verzui al apelor, nebunia de culori a rocilor şi a frunzelor, toate acestea sunt adăpostite de acest ecosistem clădit cu răbdare în mii şi mii de ani. Pentru a putea vedea frumuseţea locurilor din chiar mijlocul lor, pe lângă potecile ce urmăresc coama muntelui sau ce îşi croiesc drum pe buza prăpăstiilor ameţitoare, au fost amenajate în zonele cele mai spectaculoase şi greu accesibile podeţe din lemn, într-o deplină armonie cu peisajul montan, care traversează lacurile şi zonele inundate prin imediata apropiere a cascadelor, a grotelor şi care fac trecerea dintre cele două maluri ale lacurilor. Balustrade nu există tocmai pentru a lăsa turistul să se simtă parte integrantă a acestei sărbători a naturii, pentru a nu-i fi impuse limite.
Dintre toate frumuseţile naturii, există totuşi una care se detaşează prin măreţie şi spectaculozitate şi anume „Veliki Slap”, în traducere „Marea Cascadă” , cu o cădere de apă de 76 de metri aflată la extremitatea ultimului lac „de jos”, Novakovica brod. După ce contemplăm cascada şi imortalizăm eventual cu o cameră de filmat vuietul înspăimântător al căderii de apă, ajungem în câteva minute trecând pe unul dintre nenumăratele podeţe ce traversează lacurile la una dintre cele mai mari grote ale Parcului decupată în peretele stâncos,care se poate parcurge cu piciorul şi la capătul căreia ni se înfăţişează o panoramă cuprinzătoare asupra versanţilor şi a lacurilor din apropiere.
La Plitvice, fiecare anotimp contribuie în felul său la îmbogăţirea frumuseţii naturale a locurilor, de la verdele crud al verii până la contrastul îndrăzneţ de culori al toamnei sau la atmosfera glaciară a iernii.
Lacurile se împart în lacurile „de sus” şi „de jos”, în funcţie de poziţionarea lor geografică. Cel mai mare lac, lacul Kozjak, este şi navigabil, în preţul biletului de intrare fiind inclusă şi plimbarea cu vaporaşul pe acest lac. Pentru cei mai în vârstă,sau pur şi simplu mai comozi, pe langă varianta pe apă, mai există şi posibilitatea vizitării întregii zone cu autobuzul, acest itinerar neacoperind totuşi toate obiectivele turistice ce se pot vedea parcurgând parcul „la pas”. Deasemenea, la intrarea în parc vă puteţi cumpăra o hartă a parcului care se va dovedi foarte utilă deoarece este imposibil dacă aveţi o singură zi la dispoziţie să parcurgeţi toate locurile pe care aţi dori să le vedeţi. Pe hartă sunt trecute şapte trasee turistice notate cu litere, începând cu trasee scurte, de două ore şi terminând cu un traseu vast, de 8-10 ore. Curăţenia parcului este desăvârşită în ciuda numărului ridicat de vizitatori din toate colţurile lumii iar toate elementele antropice din parc, indicatoare, scări, staţii de autobuz sunt din lemn astfel încât să fie într-o strânsă legătură cu peisajul înconjurător. Parcul a fost trecut în 1979 pe lista patrimoniului mondial UNESCO, treptat ajungând să fie o atracţie turistică recunoscută, în special în ultimii ani, după încetarea războiului ce a cuprins fosta Iugoslavie. Tot aici, la Plitvice, în 1991, au avut loc primele confruntări armate care au dus la escaladarea conflictului dintre croaţi şi sârbi şi care au deteriorat serios atât infrastructura hotelieră cât şi parcul în sine.
Închei acest articol îndemnându-i pe toţi cei ce au posibilitatea şi sunt în căutare de locuri deosebite să treacă pe lista lor de priorităţi Parcul Naţional „Lacurile Plitvice” pentru că este un loc în care natura îşi arată una dintre cele mai frumoase feţe de pe Pământ.



Informaţii utile: 1. Moneda oficială este KUNA, 1 Euro = 7 Kuna (aproximativ)
2. Localizare: În apropierea graniţei cu Bosnia, la 20 km de oraşul Bihac
3. Limbi de circulaţie: croata , germana şi engleza
4. Cum ajungem: cu avionul până la Rijeka sau Zadar (90 km de parc)
Cu masina: Bucuresti – Arad – Baja – Zagreb – Plitvice
(aproximativ 1100 – 1200 km)
5. Cazare: Pensiuni:
Krizmanici Family (14-25 euro/pers./noapte) – RASTOVACA 15, PLITVICKA JEZERA
Kuca Antonia (10-13 euro/pers./noapte) - DREŽNIČKO SELIŠTE 74
Plavo Oko (11-14 euro/pers./noapte) - SMOLJANAC 78

Hoteluri:
Plitvice Hotel (75 – 80 euro/pers./noapte) (**)
Jezero Hotel (97 euro/pers./noapte) (***)
6. Intrarea în parcul naţional costa 140 kuna echivalentul a 20 euro.
























2. Poreč


Poreč este una dintre aşezările foarte vechi ale Europei, a fost locuit încă din timpuri preistorice. În decursul vremii, nenumărate seminţii au avut sub autoritatea lor această mică aşezare, lucru care se vede mai ales prin prisma diversităţii etnice şi arhitecturale a oraşului. Turismul este "motorul" întregii zone, pe lângă vestigiile istorice, o mare cautare având plajele însorite şi temperatura optimă a mării (poate ajunge chiar şi la 28 de grade vara). Nu mai vorbim de infrastructura turistică, foarte dezvoltată şi modernă, bazată atât pe hoteluri cât şi pe campinguri cu toate dotările (Plava Laguna şi Zelena Laguna fiind cele mai mari).


Oraşul a făcut parte din Imperiul Roman peste 6 secole la rând, între secolul 2 înainte de Hristos şi până în anul 476. Majoritatea vestigiilor din acea perioadă au dispărut, sau au fost distruse de viitorii invadatori. Totuşi s-au păstrat ruinele "Marelui Templu a lui Neptun" (Veliki Neptunov hram), construit în secolul 1 după Hristos, în memoria zeului mării.


Precum marile oraşe ale lumii, care se mândresc cu simboluri cunoscute din Madagascar şi până-n Chitila, şi Poreč-ul posedă un monument care se detaşează de celelalte prin frumuseţe, valoare artistică şi culturală. Deşi nu la fel de cunoscută ca Notre Dame sau Domul din Milano, aici se găseşte una dintre cele mai vechi biserici din epoca bizantină de pe întregul continent, "Eufrasijeva bazilika", numită astfel după episcopul Euphrasius din Poreč ce a construit aici pe locul unei construcţii mai vechi datând din epoca romană, o biserică magnifică cu 3 nave in "Anno Domini" 553. În 1997, datorită deosebitei valori culturale, complexul format din biserică, fostul palat episcopal şi mozaicurile bizantine din secolul 6 (considerate printre cele mai frumoase din lume) au fost incluse pe lista Patrimoniului Mondial. Este cu adevărat o bijuterie a acelor timpuri, iar sentimentul pe care îl încerci purtându-ţi paşii într-un loc cu o asemenea vechime şi istorie este deosebit. Ca şi tradiţie a locului, de mai bine de 40 de ani, iubitorii de muzică clasică pot asculta în interiorul bisericii arii deosebite din clasici în fiecare vară, în cadrul unui festival internaţional.







Obişnuit cu hoardele fioroase de câini vagabonzi ce împânzesc Bucureştiul de la Foişor până-n Piaţa Vitan, vorba cântecului, am rămas total surprins să găsesc aici nenumărate pisici fără stăpân. Mult mai prietenoase decât "băieţii" autohtoni, fără victime la activ, sunt foarte volubile şi stau la poze fără să comenteze. Ulterior am sesizat că în zonele ce înconjoară Mediterana (sudul Europei, Maghrebul, Asia Mică etc) locul maidanezilor este luat de pisici ce-şi fac veacul pe străzi.


Din zidurile ce împrejmuiau odinioară Poreč-ul au mai rămas doar unele porţiuni şi câteva turnuri de apărare dintre cele 11 iniţiale, majoritatea ridicate în secolul al XV-lea ca protecţie în calea turcilor. Construite începând cu secolul XII, ele au rezistat până undeva în sec XVIII - XIX, având ceva din cele ale mult mai cunoscutului Dubrovnik, ce mai rezistă şi astăzi. Am avut norocul să ajung aici în octombrie, altfel nu aş fi putut face această poză fără turişti. În lunile de vară aglomeraţia e de nedescris, nu întâmplător Croaţia este ţara europeană cea mai dependentă de turism, situându-se ca număr de turişti pe locul 13 în lume cu 20 de milioane de vizitatori anual. Asta în condiţiile unei populaţii de 4,5 milioane de locuitori, a unei suprafeţe cam la sfert din a României şi a unui război civil terminat în urmă cu 14 ani. No comment!


Puţini din cei ce vin aici ştiu că străzile din oraşul vechi datează încă din timpul romanilor şi că pe multe dintre ele se păstrează încă pavajul original, şlefuit de trecerea timpului şi de paşii nenumăraţi ai nenumăraţilor vizitatori din lunga istorie a aşezării. Pe aici au călcat şi ostrogoţii şi genovezi şi habsburgii şi cine mai ştie cine. Din fericire, războiul din anii 90 a fost puţin resimţit, oraşul fiind ferit în mare parte de distrugeri de orice fel. Mai mult, aici s-au refugiat de ostilităţi oamenii din zonele mult mai afectate (Slavonia, Krajina, Dalmaţia).


Timpul se scurge altfel aici nu doar pentru oameni. Imaginaţi-vă doi maidanezi alături de un şobolan aşteptând nerăbdători un carton cu mici şi-un "Noroc" în Piaţa Matache. Păi credeţi că şi-ar mai fi păstrat calmul dacă comanda ar fi întârziat nepermis?? Iată că indivizii din imagine n-au nici o problemă şi aşteaptă resemnaţi un ospătar care să aibă ochi şi pentru ei. Dacă nu...se pot reorienta către alt birt.


Pentru amatorii de circiuite, Poreč-ul poate fi inclus într-un amplu traseu care să mai cuprindă Zagrebul, Lacurile Plitvice, staţiunea Opatija, insula Krk, amfiteatrul roman de la Pula (scuze), orăşelele Rovinj şi Vrsar, Parcul Naţional Brijoni, peştera Postojna şi Parcul Naţional Triglav din Slovenia şi ca destinaţie finala Venezia. E nevoie atât de timp cât şi de bani, dar pentru cei ce le posedă pe ambele un astfel de circuit va fi de neuitat, mai ales că în Peninsula Istria se produc nişte vinuri ce te pot ţintui locului pentru zile întregi. Să nu uităm că aici găsim "rude" mai îndepărtate de-ale noastre şi anume comunitatea de istro-români ce astăzi mai numără circa 1500 de suflete şi a cărei limbă este în pericol de dispariţie.


Invitaţie la concert pentru toţi iubitorii de jazz.