Belgrad, modelul perfect

În drum spre Sarajevo, am tranzitat Belgradul de la un capăt la celălalt şi mi-a creat o primă impresie foarte plăcută. Atunci m-am hotărât că acest oraş trebuie descoperit mai pe îndelete şi l-am trecut undeva, pe o listă ştiută numai de mine, la locuri de vizitat pe viitor. Numai că viitorul a fost mult mai apropiat decât îmi imaginam, aşa că la nici trei luni după primul conact cu oraşul m-am reîntors aici pentru trei zile. Înainte să plec cineva mi-a spus că o cunoştinţă de-a sa tocmai avusese drum la Belgrad şi nu fusese cu nimic "mişcat", găsindu-l asemănător Bucureştiului. Un prim indiciu pozitiv, în general locurile fără prea multă reclamă mi-au fost întotdeauna simpatice.

După un drum "de seară" luuung şi obositor, pe un traseu pe care nu l-aş recomanda nimănui venind din Bucureşti (Buc - Craiova - Dr.Tr. Severin - Anina - Oraviţa - Moraviţa) din cauza distanţei mai mari decât pe la Porţile de Fier, dar şi a calităţii catastrofale a şoselei pe tronsonul Oraviţa - Moraviţa, am ajuns cu ochii scoşi de somn în capitala bombardată a vecinilor noştrii. Ca totul să fie şi mai spectaculos, la intrarea în oraş ne-am hotărât să-l punem la treabă pe Gps-ul Marcel, dar am constatat cu amuzament (din cauza oboselii) că nu avea harta Serbiei în memorie. Aşa că am reperat adresa hostelului pe o hartă aproximativă, ne-am învârtit în jurul cozii ceva vreme din cauza sensurilor unice şi am ajuns la destinaţie când deja ne resemnasem. Nu ne gândeam decât la un somn dulce, plin de vise cu şosele şi curbe, după care să ne putem începe aventura sârbească. Chiar că vise... Era ora 6 de dimineaţă, soarele se ridica agale deasupra Belgradului şi recepţionerul ne-a înştiinţat că nu putem lua camera în primire decât la orele 12!! Wow, încă şase ore fără somn...vestea a picat ca un trăznet, dar cu ajutorul hazului de necaz atât de folosit în spaţiul carpato-danubiano-pontic ne-am pus pe picioare şi am pornit într-o experienţă urbană pentru somnambuli. Probabil că au fost cele mai tari ore din toată aventura, din cauza oboselii râdeam din orice, dar am încercat pe cât se putea să şi pricepem ceva din ceea ce ne trecea prin faţa ochilor.

Belgradul este locul pe care l-am vizitat din care se scoate cel mai mult cu putinţă. Nu e nici pe departe elegant precum Praga, măreţ ca Istanbulul sau pitoresc precum Sarajevo. Dar cu toate astea, te cucereşte rapid. Există o unanimitate mai ceva ca în Congresele PCR în legătură cu această opinie. Toţi cei cu care am vorbit şi care mai fuseseră la Belgrad mi-au confirmat: are "ceva" care te prinde...
Centrul oraşului este unul foarte sobru într-un sens pozitiv, toate clădirile sunt masive, şi totuşi, elegante. Excepţie fac clădirile din epoca Tito, făcând parte din curentul arhitectural numit elocvent "brutalism", clădiri mari, caracterizate prin regularitatea formelor şi folosirea ca şi material de construcţie a betonului, care sunt doar masive. Eleganţa nu făcea parte din planurile tovarăşilor. Veţi remarca cu mare uşurinţă Beograđanka, una dintre cele mai înalte (şi dizgraţioase) clădiri de birouri din oraş, Catedrala Sfântul Sava, cea mai mare biserică ortodoxă din lume, începută în 1935 şi încă neterminată la interior sau Hotel Moscova, cel mai vechi hotel operaţional pe teritoriul Serbiei, construit la începutul secolului XX în stil seccesion şi considerat una dintre emblemele Belgradului.

Dacă iubiţi voia bună, veţi iubi cu siguranţă şi Belgradul. Oraşul ăsta trăieşte tot timpul, nu face niciodată pauză, este tot timpul viu, plin de oameni pe stradă, în cârciumi, restaurante sau cafenele. Seara am văzut aici mai mulţi oameni pe străzi decât oriunde altundeva. După clipele de coşmar din timpul bombardamentelor NATO din 1999, fiecare colţişor din tânărul şi dinamicul Beograd a renăscut , iar acum îşi trăieşte un moment de glorie. Ceva similar am văzut şi în Sarajevo... în locuri trecute prin foc şi sabie lumea apreciează la alt nivel lucrurile simple precum o plimbare de seară, o cină în cartierul boem Skadarlija sau un concert în aer liber. Pentru amatorii de spirtoase, în Belgrad se bea pe străzi, dar mai ales în Kalemegdan, cel mai mare şi mai frumos parc din oraş. Atât timp cât nu deranjezi, nici nu vei fi deranjat. Şi ar fi bine să nu deranjaţi, nu ştiu cine ar aprecia o întâlnire cu "Policija" belgrădeană. Vinurile sunt foarte proaste, mai bine luaţi de acasă o căpşunică la pachet decât să daţi banii (aşa cum am făcut noi) pe cine ştie ce acritură de vin. Cât despre cealaltă categorie de viciaţi, gurmanzii, domnilor aţi poposit la fix. Mâncarea este absolut minunată, mai ales în restaurantele de pe strada Skadarlija, unde cu 15 euro puteţi mânca precum sultanul Bruneiului.

Ce ar fi de văzut: În primul rând Parcul Kalemegdan, fosta cetate a Belgradului, cu o istorie absolut halucinantă, în vecinătatea căreia istoricii au numărat de-a lungul vremii peste 100 de mari bătălii. Astăzi este locul preferat de promenadă atât al localnicilor cât şi a vizitatorilor. Cred că am stat aici peste 6 ore, am luat la pas fiecare alee a parcului, am pozat fiecare turn de apărare, printre care şi celebrul turn al lui Stefan Lazarevic, mare conducător sârb din perioada medievală, am privit confluenţa Dunării cu Sava din nenumărate perspective. Nu ai cum să te plictiseşti de acest loc deşi e greu de spus de la ce provine mai exact acest magnet. Poate de la priveliştea asupra oraşului nou (Novi Beograd), poate de la nenumăratele turnuri şi porţi de intrare sau probabil că oamenii de aici te fac să nu mai vrei să pleci.
Nu rataţi Biserica Sfântul Sava, măcar pentru faptul că e cea mai mare biserică ortodoxă din lume. Controversată datorită dimensiunilor aproape nebuneşti, a fost ridicată în întregime din donaţii. Deşi a fost începută în 1935, construcţia a fost abandonată odată cu invazia nazistă din 1941. Startul noilor lucrări pentru a definitiva catedrala a fost dat abia în 1984! Pentru a realiza mai bine dimensiunile bisericii, gândiţi-vă că în interiorul ei pot încăpea 10.000 de oameni, iar înălţimea sa este de 70 de metri plus crucea aurită din "creştetul" domului ce măsoară 12 m. În orice parte a oraşului aţi fi, nu aveţi cum să nu vedeţi măcar o părticică din imensa clădire. O biserică cu adevărat frumoasă este "Sveti Marka", ridicată în stil neo-bizantin între cele două războaie mondiale.
Pentru a putea face o comparaţie cu Lipscanii noştrii, vă sfătuiesc să daţi o tură pe cea mai cunoscută arteră pietonală belgrădeană, Knez Mihailova. Declarată una dintre cele mai frumoase artere pietonale ale acestei părţi a Europei, este străjuită de nenumărate clădiri impresionante ridicate spre sfârşitul secolului al XIX-lea. Este locul tradiţional de plimbări şi cumpărături pentru belgrădeni.
Pentru o masă bună şi o atmosferă pe măsură, strada Skadarlija va satisface şi pe cel mai dificil dintre clienţii dificili. Parcă ruptă din contextul oraşului modern, strada pietruită şi plină de terase şi cafenele vă va arunca cu sau fără voia dumneavoastră în afara secolului vitezei într-o lume de mult apusă. Nu degeaba este considerată locul de întâlnire al artiştilor autohtoni, Montmartre al Belgradului.
Kilometrul O al oraşului, echivalenta Pieţii Universităţii din capitală este Trg Republike (Piaţa Republicii), locul în care sârbii şi-au strigat nemulţumirea faţă de Milosevic sau faţă de bombardamentele NATO. Aici se află Muzeul Naţional, Teatrul Naţional şi statuia Prinţului Mihailo.
Puţine naţii sunt mai mândre şi mai orgolioase decât sârbii. De-a lungul istoriei au avut din această cauză de câştigat dar şi de pierdut, mai ales în ultimii 20 de ani. Cu siguranţă că cel mai greu moment postbelic prin care au trecut laolaltă oraşul împreună cu locuitorii săi au fost cele trei luni de bombardamente NATO începute în primăvara lui 1999. Câteva clădiri bombardate au fost lăsate în starea de acum mai bine de un deceniu în memoria acelei perioade negre din viaţa oraşului. Cele mai cunoscute sunt clădirea Radioteleviziunii sârbeşti, clădirea Ministerului Apărării şi Turnul Ušće, reconstruit din temelii. Văzându-le veţi înţelege mai bine drama prin care au trecut aceşti oameni acum atât de puţină vreme.

Concluzia mea despre Belgrad s-a conturat încă din zilele în care îl băteam la pas în căutarea unei "pekara" (patiserie) tradiţională: Belgradul este un oraş valorificat la 200% din potenţial. Fiecare părticică din el este fructificată cât se poate de bine. Parcuri avem şi noi, zonă pietonală deasemenea, biserici nu mai vorbim. Şi totuşi Belgradul are trei clase peste Bucureşti. De ce? Pentru că te simţi bine venit, pentru că este foarte curat şi sigur, pentru că pe ei războiul i-a întărit în timp ce pe noi libertatea ne-a tras la somn. În plus, preţurile sunt corecte, produsele sunt bune, serviciile sunt ireproşabile. Câinii vagabonzi sunt o raritate (cu toate astea, am văzut pe unul care muşca trecătorii în faţa catedralei Sf. Sava) iar locurile virane au fost cosmetizate. Kalemegdanul este invadat zi de zi de mii de turişti în timp ce Curtea Veche este invadată de nepăsare. Clădirile vechi sunt renovate minuţios, iar cele noi nu sunt plasate fix în centrul oraşului vechi. Autostrada trece prin centrul oraşului, sensurile unice sunt gândite în aşa fel încât să decongestioneze circulaţia. Spaţiile verzi nu sunt primele locuri vânate de baştanii care doresc ca în locul lor să construiască zgârie nori. Seara, în loc să dai nas în nas cu pungile aurolacilor sau cu fiţele vip-urilor de Dorobanţi, poţi socializa cu oameni simpli şi prietenoşi. Nu se dau amenzi pentru că ai băut o bere în parc, în schimb comportamentul agresiv este pedepsit... am plecat cu un respect imens pentru acest oraş, dar cu un gust amar. De ce la ei se poate şi la noi nu? Ce e atât de greu să iei nişte măsuri serioase şi de bun simţ? Cum de un oraş bombardat în 1999 arată mai bine ca unul bombardat în 1944?
Până la aflarea răspunsurilor, o să mai trec şi mâine pe la Piaţa Matache să văd cum mai merg lucrările la Bulevardul Uranus... Laku noć.


Catedrala Sfântul Sava, această "Casă a Poporului Credincios".


















Piaţa Republicii cu statuia Prinţului Mihailo. La baza statuii, o mână de tineri cu steagul Serbiei...da copii, ştim, "Kosovo je Srbija" , scrie peste tot prin Belgrad.











Strada Knez Mihailova în alb şi negru.




















Cartierul boem, Skadarlija. Restaurante, cafenele, galerii de artă, voie bună, tot să vii şi să uiţi să pleci.














Cam aşa arăta o parte din oraş acum vreo 12 ani...


Tot să ai inspiraţie cu o asemenea privelişte la picioare.


Cel mai blând leu...din Kalemegdan.


Hotel Moskva...vechile prietenii nu se uită niciodată.


Trolee portocalii şi obosite. În plan îndepărtat, se vede (click pe poză) Catedrala.

















Turnuri în Kalemegdan.





















Doi în unu...biserica Sveti Marka, un superb exemplu de arhitectură neo-bizantină.

















...acum şi color.






















Lume pe străzi, deşi era trecut de miezul nopţii.




















Nice too meet you. I'm Dunav... and I'm Sava. Let's take a walk to Sulina:). E cinci dimineaţa, altfel nu aş putea imagina asemenea dialoguri imbecile între un râu şi un fluviu.









Poza asta mă amuză de fiecare dată când o văd. Abia aflasem că după noaptea nedormită de pe drum, vom mai sta şase ore treji...şi la câteva minute am dat de reclama asta. Păi să nu îţi vină să urli?