Sofia, şi nu Vicoveanca

Am stat mult prea puţin în Sofia ca să pot trage vreo concluzie câtuşi de mică, nici măcar nu încerc, am zis doar să pun câteva poze şi să prezint Sofia aşa cum am văzut-o eu în cele câteva ore în care am luat-o la pas. Ca şi grad de dezvoltare, pare în urma capitalei noastre dragi, parcă e mai dărăpănată, cel puţin prin periferia de vest (un fel de Militari:P) şi mai cenuşie. Reclame mai puţine, un imens bulevard încă pavat cu piatră cubică - şi nu de dragul atmosferei aşa cum e în Ohrid spre exemplu, ci din lipsă de fonduri bănuiesc. Parcă mai puţin haotică arhitectural decât Bucureştiul, măcar la prima vedere. Zona centrală, deşi având unele clădiri frumoase este foarte sobră şi rece. Îmi pare rău că nu am ajuns la Catedrala Aleksandr Nevski, poate cu altă ocazie. Ceea ce pot spune clar este că Dâmboviţa pare un fel de Sena sau Tamisa pe lângă dâra de scuipat care trece prin centrul Sofiei. Deşi pare o scurgere din canalizare, peste râul Vladaya găsim unul dintre monumentele frumoase ale capitalei vecinilor şi anume "Podul cu Lei", construit la finele secolului al XIX-lea de către o familie de arhitecţi cehi (poze cu leii găsiţi pe bancnota de 20 de leva)


Ce pot spune fără dubii, chiar şi după atât de puţin timp stat aici este că Sofia e evident mai curată decât Bucureştiul. Nu ştiu de unde atracţia asta imbecilă de a compara tot ce e bulgăresc cu tot ce ţine de România, dar involuntar asta fac de fiecare dată când ajung în ţara "cefelor late". Exact ca şi Skopje sau Bucureşti, şi Sofia e un oraş relativ sărit de turiştii ce vin în Bulgaria. Majoritatea preferă Veliko Tarnovo sau Plovdiv-ul, când vine vorba de a vizita un oraş bulgăresc. Dacă ar fi să am de ales, aş reveni în Sofia, dar doar pentru o zi plină prin centrul oraşului...şi cam atât.


Toată plimbarea s-a rezumat la un singur bulevard, e adevărat, imens (Maria Luiza) care face legătura directă între gară şi centrul oraşului. De aici ne-am mai abătut preţ de câteva sute de metri în lateral, pe nişte străduţe cochete până am întâlnit în cale o pizzerie în care am înţepenit. Poate că dacă era mai cald, mai bântuiam prin împrejurimi, dar aşa frigul şi vântul ne-au luat toată porneala. Printre clădirile drăguţe de pe bulevard este şi cea din imaginea de mai sus, Halele Centrale din Sofia. Evident ca şi în Bucureşti, e imposibil să faci o poză mai de doamne ajută fără să se vadă mii de fire. Îmbină foarte reuşit stilurile neo-renascentist, cu neo-baroc, fiind opera unui anume Naum Torbov, în 1907 (noi ne răsculam şi ei se gândeau la renaştere). Ce m-a amuzat e că am găsit pe net că a fost închisă pentru renovări, dar nu oricât, ci 12 ani, din 1988 până în 2000:). După atâtea restaurări, te-ai aştepta să aibă elice, eventual să se mute zilnic din loc în loc.


Puţin mai spre centru, situată într-o mare intersecţie, găsim singura moschee din Sofia încă în uz. Atrage atenţia prin masivitatea ei, prin înălţimea şi zvelteţea neobişnuită a minaretului şi prin cupolă, şi ea de dimensiuni considerabile. Ridicată la 1576 de către cel mai vestit arhitect al vremii, Mimar Sinan, încă este folosită de minoritatea turcească din Sofia, care numără puţin peste 7000 de oameni. Când am trecut pe lângă ea, chiar mă întrebam dacă se poate vizita, "In Your Pocket" zice că deşi nu este oficial obiectiv turistic, vizitatorii (inclusiv femeile, dacă sunt îmbrăcate modest) sunt bineveniţi în afara orelor de rugăciune. În ultimii ani ai perioadei comuniste (1984-1989), când regimul comunist de la Sofia a accelerat procesul de asimilare a minorităţilor naţionale, în special a celor de origine turcă (interzicerea folosirii limbii turce, schimbarea numelor în nume slave, interdicţia de a purta haine tradiţonale, închiderea moscheilor), moscheea e fost închisă şi lăsată în paragină.


Una dintre clădirile emblematice ale capitalei bulgare este Biserica Sf. Duminică (Sveta Nedelya), construită pentru prima dată acum peste 1000 de ani şi refăcută de nenumărate ori din cauza distrugerilor suferite de-a lungul istoriei. Structura sa din lemn s-a menţinut până la mijlocul secolului al XIX-lea, când s-a hotărât demolarea ei şi construcţia unei noi catedrale mult mai impunătoare. De aici, parcă blestemele s-au "prins" de noua catedrală. A fost avariată grev de cutremurul din 1858, apoi reinaugurată cu mare pompă în 1867. La finele secolului a fost din nou restaurată, noi cupole fiind adăugate clădirii vechi. În 1925, în cel mai mare act terorist petrecut în istoria Bulgariei, a fost distrusă de o explozie. Actul, atribuit extremei stângi bulgare, a fost o încercare de asasinat la adresa familiei regale ce asista la o înmormântare. Familia regală a scăpat nevătămată, dar în explozie şi din cauza prăbuşirii unei părţi a catedralei, au murit peste 150 de oameni, alţi 500 fiind răniţi. În 1933 catedrala a fost din nou inaugurată.


Cea mai veche clădire existentă în Sofia este fără îndoială Rotonda Sf. Gheorghe, ridicată de către romani în secolul al IV-lea după Hristos. Este situată foarte dubios, printre ruinele fostului oraş trac Serdica, în curtea marelui şi urâtului hotel Sheraton. Am dat de ea absolut întâmplător (deşi ştiam de existenţa ei), e foarte greu de găsit dacă nu-ţi propui din start să ajungi la ea. Hotelul are formă de U, iar bisericuţa este situată exact în spatele faţadei principale, aşa încât se poate intra pe undeva prin spatele străzii principale...ciudat, oricum. Intrarea este liberă, în interior existând câteva fresce celebre pictate între secolele al XII-lea şi al XIV-lea. Deşi a suferit modificări de-a lungul vremii, e fascinant să stai şi să admiri o clădire ridicată acum mai bine de 1500 de ani. Părerea mea e că dacă ajungeţi în Sofia, faceţi tot posibilul să nu o rataţi. Cam asta a fost ce-am înţeles din capitala bulgară în cele câteva ceasuri până la trenul de Bucureşti. Adică foarte puţin...


Nu ne doream decât un drum liniştit, comod, mai ales că trenul urma să parcurgă tot drumul pe noapte, deci nu prea puteam vedea nimic. Din prima secundă în care am zărit trenul, şi mai ales vagonul nostru (foto), ne-am dat seama că e imposibil ca lucrurile să meargă bine. Foarte asemănător cu un personal Ploieşti - Măneciu, rapidul de noapte Sofia - Moscova avea din nou să îşi arate colţii. Nimic ieşit din comun, doar că din cele zece ore de drum, doar în primele două am avut căldură. Din inerţie, încă o oră a fost suportabil, după care a început îngheţul. Am tras un frig crâncen (mai ales când se acumulează şi oboseala, parcă mai rău se simte) de parcă ieşisem în tricou, pantaloni scurţi şi fără pătură să văd răsăritul în Costineşti. Chiar a fost un drum interminabil, nimeni nu mai avea chef de nimic, tot ce voiam e să ajungă dracului mai repede în Gara de Nord, să mergem acasă şi să ne încălzim. Pe lângă acest inconvenient, la un moment dat un domn cu origini necunoscute s-a gândit să se facă mai comod şi s-a descălţat. A durat maxim o oră şi tot vagonul s-a golit, lumea fugind care încotro pentru a-şi salva viaţa. Am procedat întocmai, ne-am luat bagajele în cârcă şi fugi! După puţin timp chiar şi domnul cu pricina (sau cu picioarele) a părăsit vagonul...:).

Veliko Târnovo - Atât de aproape, atât de frumos

Vis a vis de vecinii noştrii de la sud de Dunăre, cei a căror limbă întortocheată o înţelege mai tot mioriticul ce pe vremuri avea "antenă de bulgari", părerile printre români sunt împărţite. Unii îi ironizează numindu-i zarzavagii sau cefe late, privindu-i de sus cu certitudinea că fac parte dintr-o naţie încă şi mai reprobabilă ca a noastră. Alţii îi respectă şi îi apreciază pentru faptul că încet-încet, decalajul destul de evident din anii 90 între "noi" şi "ei" s-a estompat, ajungându-se să nu se mai ştie cine e mai rău decât cine. Un lucru e cert: turismul lor merge mult mai bine ca al nostru datorită serviciilor mult mai bune şi a preţurilor mult mai aproape de adevăr. Iar cei care se află pe locul 1 în ceea ce priveşte numărul de turişti străini ce vizitează Bulgaria sunt chiar românii, cu aproape un milion de persoane din totalul de 5,2 milioane de turişti anual. Cei mai mulţi preferă să se relaxeze în staţiunile litorale, pierzând din vedere şi celelalte atracţii pe care vecinii le au de oferit. Printre ele, cel mai spectaculos oraş din Bulgaria din punct de vedere arhitectural şi natural, cu o istorie zbuciumată, fosta capitală a ţării, Veliko Târnovo. Aşadar, să pătrundem tainele acestui orăşel situat la numai 160 de km depărtare de Bucureşti.

Pentru cei ce au maşină, lucrurile sunt cum nu se poate mai simple. Drum principal, bine asfaltat, circa 3 ore de mers "la pas". Pentru ceilalţi, avea să mi se demonstreze, lucrurile nu stau tocmai aşa. Am plecat foarte târziu din Bucureşti deoarece în lumea noilor roboţei capitalişti se lucrează şi sâmbăta. Circul, echivalent cu cotidianul pe plaiurile balcanilor a început după trecerea vămii. Deoarece nimeni nu se îndura să ne ia la autostop, am hotărât să trecem "Podul Prieteniei" pe jos. Idee cum nu se poate mai nefastă, mirosul emanat de cascada de fecale ce se vărsa direct în Dunăre fiind apocaliptic. Am grăbit pasul, am ajuns în partea bulgară şi senzaţiile tari s-au mai atenuat. Pe pod, am discutat cu un bătrânel biciclist polonez, care plecase cu câteva săptămâni în urmă din Polonia şi care avea ca şi destinaţie finală Ierusalimul! O fi curaj sau inconştinenţă? Poate puţin din ambele, dar asta înseamnă să te bucuri de viaţă. Ne-am bucurat şi noi din plin atunci când un şofer tuciuriu ne-a poftit în tir, servindu-ne muzică turcească şi ciocolată, dar cu vreo 30 de km înainte de destinaţie am coborât din paradis deoarece dânsul oprea la un restaurant.
Ce poate fi mai spectaculos decât să faci stopul noaptea în plină beznă prin şanţurile Bulgariei? Mai nimic...după vreo oră în care ne cam resemnasem, un alt "înger" turc ne-a dus până la destinaţie. Am făcut-o şi pe asta. Şi am ajuns întregi. Dar unde dormim?? Am găsit un singur hostel cu camere disponibile (aparent), am aflat că şi acela e plin, dar o doamnă foarte amabilă, ce deprinsese numai limba maternă, ne-a dus să înnoptăm într-un apartament de bloc. Ne-am înţeles cu mare dificultate, dar în cele din urmă am "marcat" doar 5 euro fiecare. Am găsit o invenţie de mare efect în baia acelui apartament şi anume chiuveta se afla fix deasupra closetului. Poate că aşa e moda... Ca lucrurile să se termine într-o notă est-europeană, nu am găsit nici o casă de schimb deschisă, aşa că am schimbat bani într-un bar la nişte "băieţi". Important era că aveam unde dormi, eram teferi şi ne aflam într-un oraş foarte frumos...cum ar spune elita fotbalistică: "Importante sunt cele trei puncte".

În Bulgaria, m-am simţit ca acasă. Ceva gunoaie, un beţiv foarte spectaculos în tren, drumul spre gară pe o scurtătură unde îţi venea iarba până la brâu, o mână de bucureşteni gălăgioşi şi iată...parcul auto!






Secolul al XIX-lea a însemnat şi pentru bulgari, ca şi pentru multe alte state europene, secolul renaşterii naţionale. Acest curent, al cârui rezultat final a fost independenţa Bulgariei obţinută în urma războiului ruso - turc din 1877-1878, s-a făcut puternic simţit şi în arhitectură. În vechile oraşe bulgare, astăzi putem admira acest stil arhitectural cu evidente influenţe otomane, dar totuşi foarte uşor de recunoscut. Veliko Tarnovo, fiind printre cele mai vechi şi mai importante aşezări, dispune în prezent de nenumărate astfel de clădiri, în special în centrul vechi, majoritatea restaurate cu multă migală pentru a păstra acea atmosferă de sfârşit de secol XIX. Samovodska charshiya este printre cele mai cunoscute şi reprezentative zone ale oraşului, plină de suveniruri ce evocă istoria aşezării din timpul celui de-al doilea regat bulgar şi până în perioada de renaştere naţională. Restaurante, baruri, cafenele, toate situate în clădiri de-o mare frumuseţe fac din această stradă, cea mai populată şi căutată de turişti.

Dacă mai era nevoie de încă un argument pentru a puncta potenţialul turistic deosebit pe care îl are "Oraşul Ţarilor", iată-l: poziţionarea splendidă pe valea râului Yantra şi pe cele trei dealuri din apropiere: Tsarevets, Trapezitza şi Sveta Gora. Spre deosebire de zona centrală, această zonă (cea de unde a fost făcută poza) era foarte puţin populată, cât despre turişti nici nu poate fi vorba. N-aş mai ştii cu nici un chip să ajung înapoi la acest "tocilar" deoarece am şerpuit pe nişte străduţe foarte înguste şi am ajuns cel mai sus pe dealul respectiv. În total contrast cu zona turistică, casele nu arătau mult diferit de cea din imagine, găinile zburdau printre picioarele noastre, iar coteţele şi magaziile erau, la fel ca la noi, dărăpănate şi peticite cu table, cartoane şi, cu siguranţă, erau şi prinse cu liţă. Mărturisesc că această parte "underground" a oraşului m-a încântat peste măsură. Totuşi există o deosebire mare faţă de ţărişoara noastră: pisicile sunt cele vagaboande şi nu câinii. Şi parcă şi găinile erau mai grase...

Deoarece râul Yantra şerpuieşte prin oraş precum un biciclist "obosit" după patru ciocănele de rom, iar dealurile pe care sunt cocoţate casele urmează conştiincioase linia apei, oraşul are forma unei potcoave, element ce-i sporeşte spectaculozitatea. Dimineaţa zona de jos a oraşului din apropierea apei era învăluită într-o ceaţă deasă, iar zona de sus se scălda în soare. Fenomenul a ţinut vreo jumătate de ceas, după care ceaţa s-a ridicat, iar acoperişurile vechi "din vale" au început să se zărească, unul câte unul.

Imagine tipică în Veliko Târnovo. Străduţe înguste, pietruite, în pantă, flancate de case renovate, datând marea majoritate din a doua parte a secolului al XIX-lea. Un labirint extrem de complicat şi de fascinant din care nu-mi mai doream să ies.



Deşi numără doar 65.000 de locuitori, oraşul este întins pe o suprafaţă foarte mare. Cele trei dealuri pe care este construită aşezarea sunt înţesate de case, înghesuite una în cealaltă, aducând pe alocuri aminte din acest punct de vedere de oraşele din lumea arabă total nesistematizate. "Epoca de Aur" şi-a pus amprenta destul de vag (din fericire) asupra arhitecturii, complexe de blocuri putându-se găsi mai ales în suburbii, dar nu în toate. Încă o ţară în care comunismul a avut o faţă ceva mai umană decât la noi..."Marele Cârmaci" ar fi dărâmat tot, ar fi secat râul Yantra, ar fi nivelat terenul şi ar fi construit un modern oraş de câmpie.

Din ciclul "Cico", vă prezentăm limonada "Diamant", o zeamă de şosete cu aromă vagă de lămâie. Îmi place în locurile prin care hălăduiesc să consum numai produse locale, oricât de suspecte ar părea unele la prima vedere. Face parte din integrarea în atmosfera specifică locului şi din încercarea de a înţelege mai bine cultura şi obiceiurile existente. Cu toate acestea, nu recomand nimănui să consume conţinutul acestei sticle (şi nici a paharului). Mulţumiţi-vă cu o bere Kamenitza şi cu o salată bulgărească de la mama ei.

Ivindu-se la ieşirea dintr-un labirint de străduţe, Catedrala Naşterii Maicii Domnului este una dintre cele mai valoroase moşteniri arhitectonice din perioada "Renaşterii Naţionale". Construită în 1844, biserica cu trei nave a fost distrusă în întregime în urma cutremurului din 1913, dar a fost refăcută după planurile iniţiale în scurt timp.Din piaţa pietonală în care tronează Catedrala priveliştea asupra Cetăţii Tsarevets şi asupra stâncilor din vecinătate (un paradis al iubitorilor de alpinism) este deosebită. Arhitectul care i-a dăruit viaţă, Nikola Fichev se numără printre cele mai interesante figuri ale culturii bulgare de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Acesta a proiectat atât primăria din Veliko Tarnovo (aflată în imediata apropiere a Catedralei) cât şi o serie de case - monumente istorice din centrul oraşului. Un fapt inedit este că în ciuda nenumăratelor opere lăsate în urmă şi a faptului că stăpânea mai multe limbi străine (printre care şi româna), Kolyu Ficheto - numele sub care a rămas cunoscut - era analfabet!

Perioada de maximă înflorire culturală, economică şi politică a oraşului coincide cu perioada de domnie a dinastiei Asăneştilor (1187 - 1280). În timpul acesteia, cel de-al doilea ţarat bulgar se întindea din Moldova de astăzi şi până în Grecia şi de la Marea Neagră la Marea Adriatică înglobând o bună parte a Serbiei, Albania şi Macedonia. Cei mai iscusiţi ţari au fost Kaloyan şi Ivan Asen al doilea, iar capitala marelui ţarat era chiar la Veliko Tarnovo. Conform clericului bulgar Gregory Tsamblak, oraşul era unul foarte mare, frumos, înconjurat de ziduri şi cu o populaţie de 12.000 - 15.000 de locuitori. Din vechiul oraş, se mai păstrează cetatea de pe dealul Tsarevets. Monumentul din imagine, Monumentul Asăneştilor a fost ridicat la aniversarea a 800 de ani de la înfiinţarea celui de-al doilea ţarat, în 1987. Se găseşte în chiar centrul oraşului, într-un parc în care a fost ridicată şi Biserica "Sfinţii Constantin şi Elena", atrăgând atât localnici cât şi turişti datorită superbei panorame asupra oraşului ce poate fi admirată de aici. Parcul este legat de restul oraşului printr-un pod ce trece pe deasupra râului Yantra.

Vedere asupra centrului oraşului de lângă Monumentul Asăneştilor. Multe din pozele ce apar pe internet sunt făcute de aici, priveliştea este minunată iar casele stau aliniate în faţa privitorului ca la o paradă a modei.

Strada tipică din "Assenova mahala", unul dintre cele mai vechi cartiere ale oraşului, ce a fost menţionat documentar în sec. al XIII-lea sub numele de "Oraşul Nou". Dintotdeauna a fost considerată o zonă distinctă a oraşului deoarece se află între dealurile Trapezitza şi Tsarevets, undeva în periferia actualului oraş. Monumente importante ale spiritualităţii ortodoxe bulgare se găsesc aici precum bisericile "Sfântul Dumitru din Salonic", "Sfântul Petru şi Pavel" şi "Cei patruzeci de martiri". Zona merită alocate vreo 2 ore, este foarte pitorească şi cu o frumoasă privelişte asupra cetăţii Tsarevets.

Un restaurant într-o casă tradiţională pe una dintre cele mai frumoase artere ale fostei capitale: Gurko. Casele, în majoritatea lor din secolul al XIX-lea, din perioada renaşterii naţionale, sunt foarte atent renovate, sunt îndesate unele în altele şi par a ţâşni direct din stâncă. Am sesizat şi un cult al florilor şi al naturii in general,orasul este extraordinar de verde, este precum o fortăreaţă antropică cazută în mâinile naturii. Din păcate, în general se întâmplă exact invers.

Cel mai popular obiectiv turistic al oraşului este fără îndoială Cetatea Medievală Tsarevets, situată pe dealul omonim, ce a servit drept capitală al celui de-al doilea Ţarat Bulgar din 1185 şi până în 1393. În acest an, după un asediu de trei luni, cetatea (şi odată cu ea, întreg statul bulgar) au fost cucerite de către Imperiul Otoman. Întreg complexul este foarte bine restaurat, reuşind chiar şi după atâtea secole să-şi păstreze măreţia şi misterul.

Complexul este înconjurat de ziduri groase de incintă ce măsoară pe unele porţiuni şi peste 3,5 m înalţime. Cetatea este străjuită de mai multe porţi de acces, accesul vizitatorilor facându-se pe poarta principală iar zidul este punctat din loc în loc de turnuri de apărare. În partea opusă porţii principale se găseşte "Piatra Execuţiilor", locul macabru de unde trădătorii erau împinşi în gol prăbuşindu-se de la mare înălţime în apele Yantrăi. În anul 1300 aici a fost executat patriarhul Joachim de către ţarul Svetoslav. Clădirea cea mai impunătoare este fără îndoială Biserica Patriarhală, aflată în punctul cel mai înalt al complexului, biserică datând de undeva de la începuturile creştinismului, reconstruită în 1981 şi pictată patru ani mai târziu. Am avut un mare şoc îndată ce am intrat, deoarece pictura este una modernistă şi nicidecum în vechea tradiţie ortodoxă, din punctul meu de vedere o alegere nu tocmai fericită, îmbinarea de foarte vechi cu foarte nou frapând într-un mod neplăcut şi dând vizitatorului impresia unei glume nesărate. Oricum, pictura interioară este singurul minus pe care l-am observat, întreg complexul fiind în rest unul extrem de atractiv, de bine conservat şi foarte frumos poziţionat, oferind privelişti minunate asupra dealurilor învecinate, a oraşului nou, a "mahalalei" de la poalele sale şi a nehotărâtului râu Yantra care şerpuieşte indecis prin apropierea cetăţii.

Seară de seară, cetatea se transformă într-un imens proiector în aer liber pentru un show unic de lumini şi sunet realizat cu ajutorul clopotelor bisericii , a muzicii dramatice şi a trei lasere ce "povestesc" istoria cetăţii, a căderii sale în mâinile otomanilor şi a altor momente din istoria vecinilor noştri.
Pentru cei ce ajung aici vizitarea complexului Tsarevets este obligatorie, fiind un prilej bun atât pentru a afla istoria zbuciumată a locurilor cât şi pentru a se delecta cu peisajele oferite din belşug de poziţionarea cetăţii. Intrarea costa undeva în jur de 2 euro (toamna lui 2008), un preţ mai mult decât rezonabil. Ocazional au loc şi spectacole cu tematică istorică, în ziua în care am ajuns aici se desfăşura un astfel de spectacol în limba română!:)

Veliko Tarnovo este considerat una dintre cele mai vechi aşezări din Bulgaria modernă, cu peste 5 milenii de istorie în spate. Dar cei mai mulţi (bulgari şi străini) îl consideră totodată şi cel mai autentic oraş bulgăresc, chintesenţa acestei naţii, cea mai frumoasă "pagină de prezentare" a ţării în primul rând datorită importanţei pe care acest oraş a avut-o pretutindeni în istoria bulgarilor. În secolul al XIV-lea, odată cu declinul Imperiului Bizantin şi a Constantinopolului, Turnovo - numele de atunci al aşezării - tindea să egaleze Constantinopolul ca şi importanţă culturală,economică, politică şi religioasă. În timpul celui de-al doilea ţarat, devenise un adevărat oraş cosmopolit, centrul multicultural al estului, aici existând cartierele armenesc, evreiesc şi romano - catolic (francez) unde îşi desfăşurau activităţile comerciale negustorii străini. Descoperirea a trei capete de statuiete gotice indică faptul că odinioară a existat în vechiul Turnovo şi o biserică catolică.

Poza mea preferată. Atât!



















La începuturile lungii ocupaţii otomane (1396 - 1878), oraşele, satele şi mănăstirile medievale bulgare au fost distruse aproape în totalitate. În ciuda acestei realităţi, oraşul a rămas în continuare centrul spiritual al fărâmiţatei naţii, de aici plecând două dintre cele mai mari revolte anti-otomane, în 1598 şi 1686, ambele înăbuşite de cotropitori. Bulgaria a mai îndurat încă 200 de ani de ocupaţie până să redevină o naţiune liberă. Acest mare eveniment se leagă din nou de Veliko Tarnovo, unul dintre nucleele "Revoltei din Aprilie"(1876) , începutul sfârşitului pentru deja veştejitul Imperiu Otoman. Tot din această perioadă datează şi multe din clădirile ale căror formă şi pitoresc le admirăm astăzi pe străduţele înguste şi umbroase. În urma războiului ruso - turc (1877 - 1878), Bulgaria a redevenit liberă, deşi nu şi-a căpătat independenţa deplină decât în 1908, declaraţia de independenţă fiind citită de către Ţarul Ferdinand în "Oraşul Ţarilor", ca omagiu adus istoriei aşezării de-a lungul secolelor. Oraşul a mai fost pentru ultima dată capitală a Bulgariei timp de un singur an, Sofia devenind centrul economic şi politic al Principatului Bulgar în 1879. Vechea capitală şi-a pierdut în timp importanţa politică, dar şi-a păstrat importanţa culturală şi religioasă, devenind în timp şi un important centru universitar. După ultimul război mondial, Bulgaria a trecut de partea "nefericită" a cortinei de fier, dar spre deosebire de multe alte aşezări de la noi, acest fapt nu a afectat foarte tare arhitectura oraşului, cartiere de blocuri fiind ridicate doar în periferii. Acest fapt a accelerat importanţa turismului, Veliko Tarnovo devenind alături de Sofia, Mănăstirea Rila şi litoral cel mai de succes brand turistic al ţării.

În loc de concluzii: Am rămas cu o imagine superbă despre oraş. Este o experienţă foarte plăcută şi lejeră, în special pentru cei din Bucureşti sau din sudul ţării. Oraşul în sine poate fi vizitat într-un weekend, dar deoarece sunt şi foarte multe lucruri de văzut prin împrejurimi (satele tradiţionale Arbanassi,Elena şi Tryavna, Mănăstirile Preobrazhenski, Shipchenski şi Ivanovo, situl arheologic Nicopolis ad Istrum sau Pasul şi Monumentul Shipka), ar fi ideal să vă alocaţi 4-5 zile şi să vă stabiliţi "tabăra" la Veliko. Drumul este foarte bun,deşi cu o singură bandă pe sens. La capitolul plusuri ar mai fi preţurile foarte decente (şi la cazare), siguranţa, care mi-a demontat miturile despre cât de nesigură şi periculoasă e Bulgaria, factorul uman - cei ce ştiu engleză sunt foarte binevoitori şi gata să ajute şi biroul de informaţii turistice, unul la nivel european, foarte bine dotat (în centrul oraşului există o listă cu unele ho(s)teluri şi electronic puteţi vedea în timp real dc mai sunt locuri libere sau nu, prin aprinderea unui led roşu sau verde). La capitolul minusuri, mult mai puţine şi mai neimportante şi anume numărul relativ scăzut de vorbitori de engleză şi distanţa destul de mare din oraş până la gară. Pe lângă toate acestea se adaugă frumuseţea oraşului şi a împrejurimilor care, fără dubii, va impresiona chiar şi pe cei mai sceptici dintre turişti.