Ziua a doua a excursiei în Sahara se va dovedi a fi cea mai interesantă şi spectaculoasă dintre toate cele şapte petrecute pe pământ african. Dar să nu anticipăm...un scurt rezumat al zilei ar fi următorul: trezire şi mic dejun, traversare cu autocarul Chott el Djerid (cel mai mare lac sărat din Sahara - secat), preluare jeepuri de la capătul celălalt al lacului şi tur de patru ore cu vizitare a oazei Chebika, popas la un punct de belvedere, apoi vizitarea platourilor de filmare (parţial naturale) ale filmelor "The english patient" şi "Star wars" sau cum îi spun fraţii noştrii de dincolo de Prut, "Gâlşeavă pi şer". Revenire la autocar, plimbare cu trăsura printr-o oază artificială apoi plecare spre Sousse cu popasuri la Metlaoui pentru masă şi la Kairouan (al patrulea oraş sfânt al Islamului). Pare cam burghez la prima vedere, cu jeep, trăsură, star wars etc, dar, exceptând urangutanii din grup, totul a fost la superlativ. În plus, toate aceste zone izolate şi relativ greu accesibile sunt foarte greu de acoperit într-o excursie pe cont propriu.
Traversarea cu maşina a lacului secat Chott el Djerid este una extrem de spectaculoasă şi inedită. Din nefericire, cei aproximativ 30-40 de km i-am parcurs în toiul nopţii, aşa că nu am văzut nimic din marea întindere de sare prin mijlocul căreia am trecut. Ştiu doar că afară era o beznă îngrozitoare, toate luminile în autocar erau stinse şi toată lumea dormea, iar gândurile mele puteau zbura oriunde în voie, acompaniate de un cer senin cum numai în Piatra Craiului mai văzusem. A fost un moment extrem de relaxant...ce nu a ţinut prea mult, deoarece am ajuns pe partea cealaltă, acolo unde matinalii şoferi cu turbane ne aşteptau cu jeepurile (de fapt, maşini de teren), gata să ne ducă într-unele dintre cele mai frumoase zone ale Tunisiei. Primul popas l-am făcut la o belvedere (poza de sus), un loc deosebit în care se vede perfect cum Sahara se poticneşte de ultimele zvâcniri ale Munţilor Atlas. În partea opusă, drumul în serpentine duce către oaza Tamerza (pe care nu am vizitat-o) şi de acolo, la graniţa algeriană aflată la câţiva kilometri.
Deşi am văzut multe locuri deosebite în Tunisia, totuşi dacă aş fi întrebat, aş alege ca şi "loc preferat" oaza montană de la Chebika. Am ajuns aici foarte devreme, înainte de a răsări soarele, pe un frig demn mai degrabă de o zonă împânzită cu fjorduri şi nu cu oaze.
Pe câţi dintre voi nu i-a fascinat încă din copilărie Sahara? În primul rând pentru că e atât de vastă, apoi pentru că acolo ziua este cel mai cald din lume iar noaptea se lasă frigul şi nu în ultimul rând pentru a vedea singur cum nisipul şi cerul se unesc într-o comuniune bizară în orice punct al orizontului ai privi. La o suprafaţă aproximativ egală cu cea a Chinei sau Statelor Unite, dar de 37 de ori mai mare ca a ţărişoarei noastre, cel mai mare deşert al globului numără circa două milioane de locuitori (adică mai puţini ca Bucureştiul), majoritatea nomazi berberi, mauri sau arabi ce traversează cu nonşalanţă graniţele statelor din care provin în căutarea locurilor mai propice traiului.
Deşi Sahara trebuie simţită altfel, eventual într-o expediţie de câteva zile în mijlocul unei comunităţi berbere sau alăturându-te unei caravane, pentru prima vizită m-am declarat mulţumit şi de cele câteva ore "burgheze" petrecute într-un 4X4 înconjurat de nisip din toate părţile.
Am părăsit brusc (orice manevră a unui şofer tunisian este bruscă) drumul asfaltat de la Chebika către locul în care lăsasem autocarele şi am intrat cu adevărat în deşert. În cinci minute nu se mai vedea decât nisip pretutindeni, părea că suntem la ani lumină de orice urmă de civilizaţie. Îmi închipui că în afara motoarelor maşinilor de teren, liniştea era una mormântală. În astfel de locuri total izolate, îmi este imposibil să nu mă gândesc cât de vulnerabil este omul (da, acel om care în societate face pe nebunul, este netrebnic, se crede buricul pământului, crede că este invincibil) în faţa naturii, cât de mici suntem de fapt şi cât de mari ne credem. În jeepul nostru, încă două cupluri, unii pe la 30 de ani, alţii pe la 40. Au trăit degeaba (dacă e să mă întrebaţi pe mine): vorbesc tot drumul despre piaţa imobiliară din sibiu şi bucureşti, rareori se sinchisesc să se uite pe geam, îşi fac planuri de viitor în afaceri, se comportă de parcă ar fi prinşi în trafic pe Ştefan cel Mare şi încearcă să-şi omoare timpul. Mă încearcă un sentiment de furie când mă gândesc câţi cunoscuţi de-ai mei ar da orice să fie aici, acum, în timp ce ei care sunt aici nu dau doi bani pe asta. Vor mai bifa în carneţel încă o ţară vizitată şi-şi vor admira din timp în timp viza atât de exotică din paşaport. Trecând peste "colegii" de jeep...prima oprire o facem într-un loc pustiu, dar unde cât se vede cu ochiul liber nisipul este umed. Aflăm şi de ce: suntem pe locul unui lac sărat - Chott el Gharsa - secat din cauza lipsei precipitaţiilor. Aceste "chott"-uri se găsesc în zona de nord a Saharei, mai exact în Tunisia şi Algeria. Ele sunt lacuri sărate complet secate pe timpul verii, dar care iarna pot acumula ceva apă (deşi eram în ianuarie chott-ul nu avea pic de apă).
Următorul punct pe ordinea de zi a fost vizitarea unei oaze artificiale (plantată de om şi nu apărută acolo din senin) în apropierea sătucului Degache şi apoi puţin timp liber prin sat pentru cumpărături. Am mers vreun sfert de oră cu trăsura până la plantaţie (nu, nu ne-au pus să muncim pe plantaţie), în fine, nu prea sunt eu fan burghezisme, dar am mers, totuşi. Nimic ieşit din comun, bananieri, curmali, portocali - într-un fel a meritat - dar totuşi preferam încă o oră prin deşert sau timp liber prin vreun oraş (Tozeur sau Gafsa). Un indigen de-al locului a făcut şi o demonstraţie de căţărat în palmier, peste tot copii ce vindeau coşuleţe de curmale, era clar un loc exclusiv pentru turişti. Bineînţeles nu se putea ca mioriticii să nu-şi dea arama pe faţă...un homo manelicus (Porcul, v-am mai vorbit de domnia sa) s-a ţigănit cum nici experţii arabi nu o pot face...dar nu pentru orice fleac ci pentru un coş de curmale (un coşuleţ costa un dinar, iar el la banii ăştia a făcut ca toţi dracii până a primit două).Aşa se fac marile averi...curmală cu curmală.
Din nou în autocar, după periplurile cu jeepul şi trăsura.Oprim la Metlaoui pentru a înfuleca una alta. Treziţi dis de dimineaţă, era şi momentul pentru un kous kous aburind (aşa speram eu cel puţin), dar am avut parte de cartofi prăjiţi cu încă ceva, oricum nu mai conta, foamea era prea mare pentru a mai avea şi pretenţii. Vom traversa tot centrul Tunisiei, mai puţin spectaculos decât zona de coastă sau cea deşertică pentru a ajunge în cel de-al patrulea loc sfânt al Islamului, Kairouan. Aşteptam cu nerăbdare acest moment: pe la zece ani am primit cadou un dicţionar Larrouse în franceză. Cum nu m-am împăcat niciodată extraordinar cu limba lui Descartes şi Deschampes, am reţinut foarte bine pozele expuse, unele impresionându-mă şi rămânându-mi în minte pentru totdeauna, printre ele şi Marea Moschee din Kairouan,la care mi-am dorit dintotdeauna să ajung într-o bună zi. Era ca un fel de mic vis devenit realitate.
Cam astea au fost cele două zile de hălăduială prin Tunisia deşertică, două zile pline în care am avut ocazia să vedem o grămadă de lucruri rupte parcă din altă lume. Chiar dacă Tunisia este printre cele mai "occidentalizate" ţări din lumea arabă, savoarea, obiceiurile şi atmosfera tipice acestei zone nu au absolut nimic de pierdut. Ca şi date tehnice despre excursie să văd ce mai ţin minte...autocar de 3 stele cu aer condiţionat, ghid român pe tot timpul excursiei, plimbarea cu cămila, cu jeepul sau cu trăsura se cumpără din autocar şi au un preţ foarte accesibil din ce îmi aduc aminte, iar pentru restul (transport,cazare hotel de 3 stele,un mic dejun, o cină şi două mese de prânz) preţul a fost în ianuarie 2008 undeva în jur de 100 de dolari. E păcat să ajungeţi până aici şi să nu daţi nas în nas cu Sahara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu