Poza zilei - episodul 15

Undeva în inima munţilor Făgăraş, departe de orice urmă de civilizaţie şi în mijlocul unor peisaje înălţătoare, se găseşte o minusculă chilie săpată în piatră în care s-a retras pentru o vreme părintele Arsenie Boca. Se poate ajunge după un urcuş susţinut, mai ales în ultima sa parte, de la cabana Valea Sâmbetei în circa 20 de minute. Este o experienţă deosebită, iar pentru cei credincioşi şi în putere, un loc de pelerinaj. Eu unul am rămas fără cuvinte odată ajuns aici. (Valea Sâmbetei, Făgăraş, ianuarie 2011)

Poza zilei - episodul 14

Niciodată n-am agreat oamenii care uită de unde au plecat. Care odată ajunşi undeva sau cineva, îşi şterg cu buretele trecutul. Îmi doresc să călătoresc şi în ultimul colţişor de lume, dar n-o să uit niciodată că am crescut cu bune şi rele într-un "controversat" orăşel prahovean în care nu s-a întâmplat şi n-o să se întâmple niciodată nimic: Băicoi. Voi reveni mereu cu drag acasă şi nu voi spune niciodată nimănui că sunt din Ploieşti sau Câmpina:), aşa cum se mai poartă pe la noi. Săptămâna trecută mi-am făcut cont pe couchsurfing, iar duminică voi avea la Băicoi primul vizitator:). Cred că îl voi plimba prin locurile în care beam prin liceu pentru că alte obiective turistice eu nu ştiu să fie...unul dintre aceste locuri îl aveţi în poză. Vă aştept la Băicoi. Cheers! (Băicoi, Prahova, august 2010)

Poza zilei - episodul 13

Proiectul "Să ne pişăm în el de oraş" continuă neabătut. După ce Nea Nicu a arătat cu degetul lui bont un întreg cartier vechi care a fost ulterior pulverizat de buldozere, nici urmaşii lui nu sunt mai breji. De mai bine de 20 de ani Bucureştiul tot încearcă să se modernizeze în loc să se regăsească. Aşa au apărut mizeriile de "Cathedral Plaza" de lângă Sfântul Iosif şi clădirea din sticlă (aia care a ars parţial) de lângă biserica Armenească...şi altele, multe din ele construcţii din sticlă înalte de câteva etaje plasate între clădiri vechi, cu personalitate şi parfum. De când cu Bulevardul Uranus, au reînceput demolările. Nu spun că nu ar trebui investiţi bani în infrastructură, dar dacă se poate ar fi bine să fie lăsate să trăiască şi bruma de clădiri vechi care au mai rămas. (Strada Berzei , Bucureşti, aprilie 2011)

Poza zilei - episodul 12

Mereu m-au atras locurile din afara circuitelor turistice, aşa zisele pe engleză "off the beaten path". Fără aglomeraţie, înghesuială, bliţuri de la sute de aparate foto. Totuşi, locul din imagine este mai mult de atât. Aici nu te poţi plânge de forfotă şi de zgomot. Zici doar mersi dacă mai vezi din când în când pe uliţele satului pe unul dintre cei 22 de locuitori care au mai rămas...sunt uşor de recunoscut: sunt în vârstă şi e foarte probabil să-i cheme nicolae şi să fie "supranumiţi" nea nicu:) În sat nu există magazin, aprovizionarea se face din comuna cea mai apropiată situată undeva la 12 km distanţă, mult mai "de vale". De la "Piatra Liliecilor" (foto) se poate vedea Valea Buzăului, şi undeva în depărtare, Buzăul himself. Timpul stă în loc la Târcov şi sper să nu-i vină altă idee nici de-acum încolo. (Târcov, jud. Buzău, iunie 2009)

Poza zilei - episodul 11

Chiar dacă eşti în faţa unui lăcaş de cult musulman, primul reflex pe care îl ai admirând Moscheea Sultanahmed este să-ţi faci cruce. Considerată ultima mare moschee din perioada clasică a arhitecturii otomane, Sultanahmed te copleşeşte atât prin dimensiunile sale cât mai ales prin splendoarea interiorului decorat cu plăci predominant albastre, de unde şi numele de Moscheea Albastră. Sultanul Ahmed I a fost criticat ca fiind prea îndrăzneţ comandând ca moscheea ce astăzi îi poartă numele să aibă şase minarete, rivalizând în acest fel cu cel mai sfânt loc al musulmanilor din întreaga lume, Moscheea din Mecca. Astăzi este una dintre cele mai vizitate minuni ale Istanbulului, alături de Sfânta Sofia şi Palatul Topkapi. (Sultanahmed, Istanbul, martie 2011)

Poza zilei - episodul 10

Bucegii suscită cele mai multe discuţii printre amatorii de munte din sudul ţării. Mulţi îi evită deoarece se pot întâlni din abundenţă prin pădurile întunecoase cu specia "homo-pantofarus", specie pe cale de apariţie şi în alte zone montane. Alţii îi îndrăgesc tocmai de asta: că printre namilele bărboase cu rucsacii cât casa mai poţi vedea şi o damă elegantă pe tocuri, în rochie de seară. Până la urmă e loc pentru fiecare, iar mai presus de toate aceste discuţii rămân peisajele de vis cu care suntem răsfăţaţi dacă ştim pe unde să mergem. (Bucegi, spre Cabana Mălăieşti, februarie 2008).

Poza zilei - episodul 9

"Nababul" aşa cum era cunoscut Grigore Cantacuzino, a rămas în istorie pentru cele trei palate pe care le-a comandat. Boier foarte bogat, de două ori prim ministru în timpul domniei lui Carol I, Cantacuzino nu a mai apucat să-şi vadă terminat palatul de la Floreşti Prahova, ridicat pentru nepoata sa, Alice. El a murit în 1913, cu puţin timp înainte de finalizarea parţială a construcţiei. Celelalte două palate ce-i poartă numele sunt Palatul Cantacuzino din Bucureşti (astăzi Muzeul George Enescu) şi Castelul Cantacuzino de la Buşteni. După război, palatul a avut o soartă tristă. Lăsat în paragină de regimul comunist (după ce fusese prădat de ruşi), este prădat sistematic de localnicii care iau piatră din el. Astăzi, mai putem vedea doar nişte ruine pe care scrie "Pericol de prăbuşire" , dar punându-ne puţin la lucru imaginaţia, cu uşurinţă ne putem da seama că încă o construcţie de o deosebită valoare şi frumuseţe este lăsată să moară încet. Palatul se găseşte în oraşul (deh, aşa cere UE, populaţie urbană peste 50%) Floreşti, unde se poate ajunge virând stânga la prima intersecţie de după motelul Paralela 45 (20 de km de Ploieşti spre Câmpina).
(Palatul Cantacuzino "Micul Trianon" , Floreşti, Prahova, octombrie 2008)