Skopje

Ca mai toate aşezările din această parte a Europei, Skopje a trecut prin nenumărate sfere de influenţă şi a avut o istorie dramatică, punctată de câteva calamităţi ce şi-au pus amprenta definitiv asupra oraşului. Prima aşezare din zonă, Scupi (ale cărui ruine se găsesc în nordul actualului oraş), a fost cucerită de către romani şi apoi, în anul 395 d.Hr a căzut în mâinile bizantinilor. Scupi a fost în totalitate distrus de un cutremur în anul 518. Împăratul bizantin Justinian, a construit un nou oraş pe valea Vardarului, acesta fiind disputat de bizantini şi de nou apărutul Imperiu Bulgar. A aparţinut pe rând Imperiului Bizantin, apoi a fost capitală a Primului Imperiu Bulgar, ca mai târziu, în 1282, să cadă în mâinile regelui Stefan Uros al Serbiei, nu înainte de a mai fi devastat de un cutremur la sfârşitul veacului al XI-lea. Perioada de instabilitate a luat final în 1392 când otomanii l-au cucerit, deţinându-l fără întrerupere până în 1912. În acest răstimp, a fost împânzit de construcţii tipice pentru arhitectura otomană, moschei, băi turceşti şi caravanseraiuri, cunoscând o dezvoltare fără precedent,populaţia sa ajungând la circa 50.000 de suflete. Drama sa de-a lungul secolelor a continuat cu un nou cutremur ce a pus la pământ o parte din oraş în 1555. A fost incendiat de generalul austriac Piccolomini în 1689 ca răzbunare pentru asediul Vienei petrecut cu şase ani în urmă. În aceeaşi perioadă s-a confruntat şi cu o epidemie de ciumă. După 520 de ani de influenţă otomană, în urma primului război balcanic a fost eliberat de către armata sârbă. La sfârşitul primei conflagraţii mondiale a fost inclus în Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor (viitoarea Iugoslavie), dar în 1941 a fost ocupat de către armatele Germaniei naziste şi predat aliaţilor săi bulgari. Un alt moment de tristă amintire a fost luna martie a anului 1943 când toată comunitatea evreiască de peste 3000 de oameni a fost deportată în lagărul de la Treblinka. Eliberat în 1944, un an mai târziu va deveni capitala R.S Macedonia din cadrul Iugoslaviei lui Tito. După ce râul Vardar a inundat oraşul în 1962, a urmat devastatorul cutremur din 1963 când circa 80% din oraş a fost distrus. S-au pierdut nenumărate clădiri neo-clasice din secolul al XIX-lea, dar din fericire, zona de la nordul râului Vardar, unde se găseşte şi astăzi cartierul turcesc a scăpat aproape neatinsă. Spre deosebire de majoritatea spaţiului ex-iugoslav, Macedonia şi implicit Skopje nu a fost prinsă în vâltoarea războiului ce a dus la dezmembrarea Iugoslaviei, în schimb a trebuit să suporte un masiv val de refugiaţi albanezi fugiţi din Kosovo la sfârşitul anilor 90. Astăzi, circa unul din cinci locuitori ai capitalei este albanez, alte minorităţi semnificative fiind cele de romi, turci, bosniaci şi aromâni.


Pe data de 26 Iulie 1963, la ora 5:17 dimineaţa un cutremur cu magnitudinea de 6.9 pe scara Richter lovea Skopje, omorând peste 1070 de oameni, rănind între 3 şi 4 mii, lăsând pe drumuri peste 200.000 de oameni şi distrugând peste 80% din oraş. Gara Centrală din Skopje a fost parţial distrusă şi transformată ulterior în muzeu, devenind simbolul calamităţii ce s-a abătut asupra oraşului. Ceasul gării a încremenit la ora la care a început seismul, arătând şi astăzi ora 5:17, momentul fatidic în care întreaga istorie a oraşului şi viaţa locuitorilor săi avea să se schimbe pentru totdeauna.


Să revenim cu impresii din zilele noastre, şi cu o poză cât se poate de sugestivă. Am votat în unanimitate că Skopje aduce foarte mult cu atmosfera confuză a Bucureştiului anilor de după revoluţie. Asemănarea este chiar izbitoare în toate planurile. Aici încă mai există buticuri, în centru există magazine care vând de toate de la papuci şi până la ligheane, autobuzele sunt din alea vechi care scot un fum cumplit (poluarea în zona autogării este de nedescris, parcă aş fi avut permanent o ţeavă de eşapament în gură) şi scârţâie la curbe, blocurile sunt gri şi neîngrijite iar din când în când poţi da nas în nas cu o căruţă sau cu un vehicul ca cel din imagine. Chiar pare că faci un salt în timp cam cu vreo 15 ani aşa...pentru cârcotaşii care susţin că Bucureştiul nu a evoluat deloc, cu siguranţă o vizită aici le-ar schimba puţin perspectiva.


Printre cele mai importante personalităţi născute în Skopje se numără şi Maica Tereza, cunoscută în toată lumea pentru eforturile sale de a îmbunătăţi viaţa celor aflaţi în suferinţă şi răsplătită cu Primul Nobel pentru Pace în 1979. Construcţia modernă din imagine este casa memorială inaugurată în 2009 în cinstea sa, ce se vrea a fi o variantă transformată a casei sale natale. Este situată în plin centrul oraşului nou, contrastând destul de puternic cu clădirile din jur. Mi se pare cam de prost gust asocierea Maicăi Tereza cu această clădire modernistă, sponsorizată de guvernul macedonean, dar până la urmă este o chestiune de gusturi. În primele trei săptămâni de la inaugurare, Casa Memorială a fost vizitată de peste 12.000 de oameni.


Dacă tot am făcut comparaţii între Skopje şi Bucureşti, mai trebuie spus că cele două se aseamănă şi prin locul secundar pe care îl deţin în industria turistică a celor două state. Cum şi la noi turiştii se îndreaptă mai mult spre Sighişoara, Braşov, Sibiu sau litoral, şi în Macedonia, Skopje este lăsat în urmă de fabulosul Ohrid şi împrejurimile sale, de Bitola, Krusevo şi de Munţii Sar Planina. În ziua petrecută aici, în afară de bazar, unul dintre cele mai bine păstrate moşteniri otomane din Europa, nu pot spune că oraşul m-a dat cu ceva pe spate, dar e clar că la o explorare mai atentă are mai multe de oferit decât la prima vedere. Ceea ce face diferenţa în favoarea sa (în această comparaţie cu Bucureştiul) sunt împrejurimile sale absolut superbe, cum ar fi Munţii Crna Gora ce se văd pe fundal sau canionul Matka, un loc despre care am citit doar lucruri la superlativ, dar pe care din nefericire timpul nu ne-a permis să-l explorăm. Poate data viitoare când oricum vreau să văd mai mult din oraş...apropo un alt dezavantaj a fost ora la care se întuneca şi anume 4 după-amiaza, nici nu apucai să te dezmeticeşti bine şi te trezeai că ai intrat în noapte.


Simbolul oraşului este "Podul de piatră" (Kamen Most), ce se presupune că există în forma actuală din secolul al XV-lea şi a fost construit de otomani. Deşi nu este la fel de spectaculos precum cel din Mostar sau din Prizren (Kosovo), există similitudini între ele, fiind evidentă influenţa orientală a arhitecturii. În retragere, fasciştii au plasat bombe pe pod, dar din fericire acestea au fost dezamorsate iar podul salvat de la distrugere. Astăzi este principala puncte de legătură între cele două maluri ale Vardarului şi parcă între două lumi. Spre sud, oraşul nou, cu clădiri masive, inestetice din beton, majoritatea ridicate după marele cutremur de acum cinzeci de ani iar spre nord mult mai pitorescul bazar cu străduţe înguste, pietruite, băi tureşti, moschei, nenumărate prăvălii, toate stând în umbra cetăţii (Kale). Un amplu program de reconstrucţie are loc în zona centrală a oraşului, încercându-se reînvierea clădirilor neoclasice distruse de seismul din 1963, dar şi construcţia altelor noi, una din ele semănând izbitor cu proiectul megaloman "Casa Radio". M-a cam întristat modul haotic în care se construieşte, îmi aduce aminte de altă capitală balcanică, ştiţi voi care.


Fie şi numai pentru a simţi pulsul bazarului (Stara Čaršija), Skopje este o destinaţie ce merită bifată. Dacă restul oraşului nu are multe de arătat (cel puţin pentru un estic sătul până-n gât de blocuri şi de betoane), vechiul cartier turcesc reprezintă o lume total diferită de cea din afara limitelor sale. Minarete suple, caravanseraiuri, băi turceşti (hammam-uri), şcoli tradiţionale, strduţe întortocheate şi prăvălii ce vând de la bijuterii la greble sau castane prăjite, toate te aruncă într-o autentică atmosferă orientală. Zona din care face parte bazarul este dominată de musulmani (majoritatea albanezi, dar şi turci sau bosniaci), etnicii macedoneni abia ajungând la un sfert din populaţie. Ne-am plimbat câteva ore fără adresă prin bazar, fiecare din noi a găsit câte ceva interesant de cumpărat, în poll-position situându-se pricomigdalele umplute cu cremă - nu le rataţi dacă ajungeţi aici! Am şi mâncat la un restaurant cam de mâna a treia, dar ideea era să fie tradiţional şi să aibă mese afară, cel mai de succes meniu fiind "Shish Kebap" - nişte mici ceva mai mici ca cei autohtoni care se mănâncă cu lipie (în Bosnia se numesc Cevapcici).


Fete cu hijab în bazarul din Skopje. Întreaga zonă balcanică este recunoscută ca şi "butoiul cu pulbere al Europei" din cauza diversităţii etnice şi culturale. Skopje nu face excepţie, dimpotrivă este unul dintre cele mai complexe oraşe din acest punct de vedere. Cele două etnii dominante, macedonenii şi albanezii coexistă paşnic în marea lor majoritate, dar există şi elemente extremiste de ambele părţi care incită la ură. Lucrurile s-au agravat după războiul din Kosovo când câteva sute de mii de albanezi au luat cu asalt Macedonia, majoritatea nemaiîntorcându-se în locurile de origine nici după sfârşitul conflictului. Un război care a durat câteva luni a avut loc în nordul Macedoniei (din care face şi capitala) în 2001, dar un acord de pace s-a încheiat relativ repede, numărul victimelor fiind destul de scăzut. Etnicilor albanezi, reprezentând un sfert din totalul populaţiei (şi ne mai plângem noi de probleme etnice...) le-au fost îndeplinite revenidicările, printre cele mai importante fiind acordarea statutului de limbă oficială limbii albaneze. Pe lângă albanezi şi macedoneni, mai găsim o importantă comunitate turcească (dintre care se pare mulţi sunt macedoneni convertiţi la islam de-a lungul dominaţiei otomane), ţigani , bosniaci şi aromâni. Skopje este împărţit în 10 sectoare, unul dintre ele fiind dominat de ţigani, o parte ortodocşi şi o parte musulmani. Romani este aici limbă oficială iar pe primar îl cheamă Elvis Bajram...mă întreb ce nume au ceilalţi dacă pe don primar îl cheamă în aşa hal. O importantă comunitate de aromâni se găseşte în Skopje, din păcate am stat prea puţin, chiar mi s-ar părea o experienţă interesantă o întâlnire cu membrii comunităţii. Autorităţile macedonene au avut o poziţie moderată faţă de minorităţi, lucru cu care nu se pot lăuda celelalte state ex-iugoslave. Poate că aici este una dintre cheile stabilităţii ţării, în ciuda mozaicului etnic şi religios şi a situaţiei economice destul de precare.


În spatele străzilor comerciale ale bazarului, pline de magazine de toate felurile, vechiul cartier turcesc ascunde zonele care încă sunt locuite - acest labirint de străduţe şi de curţi interioare, deosebeşte bazarul de aici de cel din Sarajevo, ceva mai comercial şi mai "artificial" dacă putem spune aşa. Viaţa pulsează în fiecare casă, fie ea bine întreţinută sau şubrezită de vreme. Te simţi aproape un intrus, mai ales în pasajele foarte înguste ce fac trecerea între străzile ceva mai mari. Unul dintre aceste pasaje, Bezisten (foto jos) a fost construit acum mai bine de 500 de ani funcţionând ca şi piaţă acoperită. Distrus de un incendiu, şi-a căpătat înfăţişarea actuală în 1899. Printre cele mai de seamă monumente din bazar se numără Turnul cu Ceas, Moscheile Isa bey, Ishak bey şi Sultan Murad, toate cu minarete înalte ce se înalţă deasupra oraşului vechi, băile turceşti Cifte şi Daud Paşa, ambele transformate în galerii de artă şi câteva hanuri tipic orientale (caravanseraiuri) păstrate în foarte bună stare, cel mai notabil fiind Kurşumli Han - ce seamănă destul de mult cu Hanul lui Manuc din capitală. Deşi tovarăşii de drum nu au fost foarte încântaţi de oraş, eu susţin că merită două zile de hălăduială prin el, una rezervată neapărat cartierului turcesc şi monumentelor sale.


La cetate am ajuns când deja se înnoptase de-a binelea deşi ceasul era abia 16:30. Priveliştea asupra oraşului este minunată chiar şi noaptea, bănuiesc că pe zi este încă şi mai frumos (sau poate că nu deoarece ies în evidenţă construcţiile din era Tito). Se întinde pe o suprafaţă foarte mare, iar zidurile sunt amenajate astfel încât te poţi plimba pe ele deşi cei sub 1,80 nu prea au ce să vadă din cauza înălţimii pereţilor. Puternic afectată de devastatorul cutremur (de care deja cred că v-aţi săturat), a fost lăsată în paragină până acum puţini ani când a fost refăcută parţial iar săpăturile arheologice reluate cu succes ( în mai 2010 a fost găsit cel mai mare "depozit" de monede bizantine din Macedonia). Am numărat aşa pe întuneric aproape zece minarete în partea veche a oraşului, pe lângă cele istorice, ridicându-se un număr destul de mare şi în ultima vreme în special de către comunitatea albaneză. Deşi are sub 600.000 de persoane, oraşul este destul de întins, am remarcat asta abia după ce l-am văzut de la înălţime. Densitatea populaţiei este foarte mică, de aproape 57 de ori mai mică decât a Parisului spre exemplu. Accesul în cetate (Kale) este gratuit, aşa că dacă aţi ajuns în Skopje şi o rataţi nu aveţi scuză:).


În ultimii ani, pe lângă proiectele benefice de a reface clădirile vechi neoclasice prăbuşite la cutremur şi Kale - cetatea, guvernul macedonean a cam dat-o-n patima lui Vadim şi Funar şi a împânzit realmente oraşul de steaguri imense, unul dintre ele fiind în Piaţa Macedonia (foto). Oriunde ai fi în Skopje, este imposibil să nu ai în câmpul vizual minim două steaguri (şi maxim fără număr). Parte a aceleiaşi campanii de "trezire a sentimentului naţional", au fost ridicate tot în 2010 cele două statui din poză, înfăţişându-i pe Goce Delcev şi Dame Gruev, eroi naţionali în Macedonia pentru că au condus la începutul secolului XX lupta împotriva stăpânirii otomane. Dar bomboana pe drapel va fi inaugurată anul acesta - o statuie de treizeci de metri a lui Alexandru Macedon gonind pe legendarul cal Bucefal care nu costă decât 4,5 milioane de euro. Mda, păi ce mai e de comentat...mai nimic, doar că Skopje tinde să devină un oraş al contrastelor mai ceva ca Bucureştiul (şi nu e uşor deloc). Iar cel mai nou proiect prevede construirea unei mari Biserici Ortodoxe...mă băieţi voi sunteţi mână-n mână cu Dănuţ bărbosu', zău dacă nu!


Pe fundalul bazarului (turcesc:P), în vârf de munte, mai exact pe Muntele Vodno, ochiul poate zări Crucea Mileniului (Mileniumski krst), ridicată în 2002 cu ocazia aniversării a 2000 de ani de creştinism în Macedonia. V-am zis că băieţii nu se încurcă, crucea are 66 de metri şi este cea mai mare din lume. Pentru cei ce au timp suficient (şi în a căror categorie nu ne-am numărat), se poate face un super traseu pornind din centrul oraşului prin pădure până la cruce (circa 2 h), după care se poate ajunge în alte două ore în Canionul Matka, locul preferat de recreere al locuitorilor capitalei. Aici se găsesc patru biserici foarte vechi, un lac de acumulare pe care se fac excursii cu barca şi nenumărate trasee montane de diferite dificultăţi.


Dragi beţivi, luaţi aminte: pe timp de iarnă, după orele 19:00, repet, 19:00, adică 7 seara, pe tot teritoriul Macedoniei nu se mai vând băuturi alcoolice. Aşa că fiţi vigilenţi şi luaţi-vă cele de trebuinţă din timp. Nici măcar o bere Skopsko rece...am încercat "să ne înţelegem şi altfel" dar nu merge. Pe timp de vară (aprilie - octombrie) se dă ciupeală până la nouă seara. Am făcut cumpărături într-un Mall şi ne-au oprit la casă berile (deşi abia trecuse de şapte...milimetric), nu înţelegeam iniţial care e treaba, până la urma am priceput. Mi-am mai încercat norocul la o bombă de cartier de vis a vis de hostel dar nici acolo nu a mers, erau frigiderele încuiate. Shit happens...
O ultimă constatare pe care vreau să o precizez este legată de poluare. Skopje este cel mai poluat oraş în care am călcat (oraş mai mare nu mă refer la Copşa Mică sau Călan). Erau momente când mă ustura pe nas, mai ales în zona gării şi a autogării, unde e un miros de eşapament greu de imaginat. Nici restul nu face excepţie, unul dintre motive fiind că Tito a concentrat în Skopje o grămadă de coloşi industriali. Din cauza relaţiilor tensionate cu Grecia (care nu recunoaşte numele Macedonia, considerându-l o provincie istorică de-a sa) şi a recentului conflict interetnic cu albanezii, investitorii străini nu s-au înghesuit iar tehnologia a rămas aia de acum o mie de ani, în care toată mizeria se ridică peste oraş. Venind dinspre Sofia, cu cât ne apropiam mai mult de Skopje cu atât se vedeau mai în ceaţă munţii din nordul oraşului, tot din cauza poluării excesive.
Păi cam atât, ca şi concluzie oraşul nu e un "must-see", dar are ca şi mare plus bazarul extrem de autentic şi de pitoresc. Mâine pornim spre Ohrid, dar asta în episodul viitor:).