Ohridul turistic

(8:22 - cer variabil, mai mult noros:P)

Dacă în prima zi am frunzărit-o pe unde am văzut cu ochii, fără să ne propunem nimic turistic, doar plăcerea descoperirii şi explorării, în ultima noastră zi de Ohrid ne-am propus să facem şi puţin pe turiştii şi să vizităm cele patru mari biserici ortodoxe, fortăreaţa (Kale), casele tradiţionale Robevci şi Uranija şi din nou cartierul pescăresc Kaneo. Dar a existat o mică problemă şi anume vremea, care ne-a ţintuit în vilă preţ de vreo două ore. Sincer, nici unul dintre noi nu a prins vreodată o vreme atât de instabilă. Soare, nori de sfârşit de lume, ploaie, ploaie cu soare, vânt foarte puternic, un curcubeu, răcoare, cald...de fiecare dată când se schimba vremea era fascinant şi modul în care îşi schimbau culorile apele lacului. Pozele de mai jos sunt toate făcute de pe terasa vilei în care am stat într-un interval de circa două ore.

(9:41 - lacul e turcoaz)


(9:57 - plouă şi e întuneric)


(10:19 - plouă, dar a ieşit şi soarele)


(16:02 - o ultimă privire asupra lacului)


Ohridul este unul dintre cele mai vechi oraşe europene. Locuit încă din neolitic, va deveni în Antichitate Lychnidos - oraşul luminii. Singurul "obiectiv" rămas de atunci este Teatrul Antic (construit de greci şi nu de romani, deşi Ohridul a fost sub dominaţie romană mult mai multă vreme). Este cucerit de către bizantini în 785, apoi de către Primul Imperiu Bulgar în 867. Numele Ohrid va apărea pentru prima dată în 879 şi va fi derivat de la "na-hrid" (pe deal). Până la cucerirea sa de către Imperiul Otoman în 1395, oraşul va cunoaşte perioada sa de vârf din punct de vedere arhitectural, cultural şi artistic. Se spune că ajunsese să deţină 365 de biserici, câte una pentru fiecare zi a anului. Cvasimajoritatea bisericilor ce au supravieţuit vremurilor datează din această perioadă în care bizantini şi bulgarii au alternat dominaţia asupra oraşului. În perioada 990 - 1018, a fost sediul Patriarhiei Bulgariei. După această dată, oraşul a fost cucerit de bizantini, iar statutul său "retrogradat" la cel de Arhiepiscopie, ce ţinea direct de Constantinopol. Aici a fost înfiinţată în 886 de către Sfântul Clement, Şcoala Literară din Ohrid, una dintre primele instituţii de învăţământ superior din Europa. Împreuna cu Sfântul Naum, stabilit aici şapte ani mai târziu, Sfântul Clement din Ohrid (cum a rămas cunoscut în istorie) a elaborat alfabetul chirilic şi l-a popularizat prin Şcoala Literară în rândul slavilor creştinaţi. Cei doi, ambii discipoli ai Sfinţilor Chiril şi Metodiu, au înfiinţat aici două mănăstiri, Sfântul Pantelimon şi Sfântul Naum, ultima fiind considerată cea mai frumoasă lucrare de artă bizantină din sud-estul Europei.
Oraşul va cădea în mâinile otomanilor (1395 - 1912), aceştia transformând ca mai peste tot bisericile în moschei şi societatea în ansamblul ei într-una otomană. Spre deosebire de Skopje, astăzi influenţa celor peste 500 de ani de dominaţie turcească se resimte mult mai puţin în arhitectură şi în atmosfera oraşului per total. Totuşi, multe dintre clădirile civile din oraşul vechi îmbină stilurile otoman, cu cel macedonean şi al renaşterii bulgare de secol XIX. Odată cu destrămarea Iugoslaviei acum două decenii, Ohridul rămâne de departe cel mai valoros oraş al Macedoniei, iar industria turistică a ţării depinde imens de el.

1. BISERICA SFÂNTUL PANTELIMON

Prima locaţie pe care urma să o vizităm este Biserica Sfântul Pantelimon, poate unul dintre cele mai pline de istorie şi însemnătate locuri din întreaga lume slavă. Aici a fost fondată de către Sfântul Clement prima universitate din Europa şi tot aici alfabetul glagolitic elaborat de Sfinţii Chiril şi Metodiu a fost îmbunătăţit şi adus de către Sfinţii Clement şi Naum împreuna cu discipolii lor, la forma existentă astăzi - alfabetul chirilic. Pe aceste locuri se aflau atât biserica clădită de Sf. Clement cât şi Universitatea (Şcoala Literară din Ohrid). La venirea Sf. Clement doar micuţa capelă rotundă ce azi serveşte ca altar exista. Biserica a fost extinsă şi i s-a dat numele de Sfântul Pantelimon. După venirea turcilor, biserica a fost distrusă de către aceştia în timpul unei rebeliuni, mai târziu fiind ridicată o moschee în loc. Astăzi nu au mai rămas decât ruine. Biserica din imagine a fost ridicată după planurile vechii mănăstriri a lui Clement, dar reproducerea este posibil să nu fie foarte fidelă deoarece puţine informaţii au rămas despre prima mănăstire. Deşi foarte nouă (finalizată în 2002), acest veritabil monument neo-bizantin atrage foarte mulţi turişti şi credincioşi, mormântul Sfântului Clement fiind situat în interiorul noii bierici. Legenda spune că cel ce pune urechea pe mormânt încă îi mai poate auzi bătăile inimii sfântului. Am încercat şi eu, dar auzul nu este punctul meu forte:). Ca şi în cazul bisericii Sfântul Jovan Kaneo, şi de aici priveliştea este una absolut minunată. Mozaicurile descoperite în urma cercetărilor arheologice datează din secolul al V-lea.

2. CETATEA "REGELE SAMOIL"

Am ajuns la porţile cetăţii în prima zi de Ohrid, dar fiind cu rucsacii în spate şi dornici de a scăpa cât mai grabnic de povara lor, am amânat vizita pentru a doua zi. Proastă idee, a doua zi era luni, şi ca peste tot, lunea muzeele şi obiectivele turistice sunt închise. Sunt convins că imaginea oraşului şi a lacului din cel mai înalt punct de pe "hrid" (deal) ar fi fost una superbă, dar nu le poţi avea pe toate. Deşi poartă numele ţarului bulgar Samoil (976-1014), fortăreaţa a fost menţionată pentru prima dată documentar cu trei secole înainte de Hristos, ca fortăreaţă a oraşului Lychnidos. Zidurile foarte groase, lungi de circa 3 km şi turnurile de apărare, au făcut-o invincibilă, astfel încât nici Theodoric, regele ostrogoţilor (cel ce a semnat sfârşitul Imperiului Roman de Apus) nu a fost capabil să o cucerească. Dintre cele trei porţi de acces, una singură s-a păstrat până în zilele noastre. De aici, pe o potecă prin mijlocul pădurii, ajungem în circa cinci minute în faţa bisericii Jovan Kaneo, emblema Ohridului.

3. BISERICA SFÂNTUL JOVAN KANEO ŞI CARTIERUL KANEO


Iată-ne din nou în faţa minunatei biserici Jovan Kaneo. Deşi ploaia se înteţea iar vântul bătea de abia de mai ţineam echilibrul, nimeni nu s-a sinchisit de asta. Era prea frumos ca să laşi atâta lucru să strice măreţia momentului. Când a mai apărut şi curcubeul, era clar că acest loc fabulos încă ne rezerva surprize...
Despre biserică se presupune că a fost clădită spre sfârşitul celui de-al XIII-lea veac, dar atât arhitectul cât şi cel ce a pictat frescele interioare sunt necunoscuţi. Importanţa deosebită pe care o are construcţia provine din intersectarea stilurilor bizantin şi armenesc, acesta din urmă fiind evidenţiat de liniile în zig-zag pe care le putem admira pe acoperişul cupolei. Nu am găsit-o deschisă, dar am găsit câteva lucruri pe internet referitor la fresce şi anume că acestea s-au păstrat, dar într-o stare destul de precară ca urmare a abandonării şi ruinării parţiale a bisericii între secolele XVII ŞI XIX, ani de dominaţie otomană. Clopotniţa şi veranda, adăugate în secolul al XIX-lea au fost înlăturate în timpul restaurării din anii 60 tocmai pentru a-i reda forma iniţială. Cuvintele sunt prea puţine şi searbede (cel puţin ale mele) pentru a ridica în slăvi acest loc. Singurul mic regret este că nu prea am mai găsit deloc vegetaţie, mă gândesc că undeva în octombrie sau pe la mijlocul lui aprilie trebuie că este încă şi mai frumos. Am început să ne uităm în jur şi ne-am dat seama cât de puţine văzusem cu o seară înainte pe întuneric. De aici am făcut cea mai frumoasă poză (părere personală) asupra micuţului cătun pescăresc Kaneo. Câteva case se înghesuie între ţărmul abrupt, stâncos şi lac. Pare că nu mai ai loc să arunci nici măcar un ac, atât sunt de îmbulzite una într-alta şi atât de aproape de lac. Vara locul este supraaglomerat, atât de cei ce savurează o bere la terase cât şi de cealaltă categorie, a celor ce se luptă pentru un petic de plajă. Sunt străduţe pe care ţi-e şi jenă să mergi, pare că treci prin curţile oamenilor, deranjându-i de la treburile lor. Într-o afişare a balcanismului, fiecare îşi lasă barca pe unde are chef, câteva bărci fiind "parcate" în mijlocul străzii. Ciudat e că nu am văzut nici măcar un om prin Kaneo, e clar că nu locuiesc prea mulţi, dar nici măcar unul? Din cauza crizei de spaţiu, casele au etajele superioare ieşite în exterior, atrăgându-ne atenţia o casă cam părăginită al cărei etaj aproape că se lipea de dealul de vis a vis de alee. Ca un om care a locuit până acum în doar două oraşe, niciunul prea spectaculos (Băicoi şi Bucureşti), nu pot să nu mă întreb cam cum o fi să te trezeşti dimineaţa iar când te uiţi pe geam să vezi lacul Ohrid, cu munţii pe fundal şi biserica Jovan Kaneo pe dealul din apropiere? Evident că localnicii nu-şi mai dau seama de asta şi li se pare banal (cred) dar noi ăştia trăiţi prin urbe comuniste îi cam invidiem nevoie mare.