Dacă România e o ţară greu de înţeles, atunci Brăila e un loc imposibil de pătruns cu mintea...cel puţin pentru mine. În cele câteva ore petrecute cu trei ocazii diferite, am primit mai multe apostrofări pe stradă decât în ultimii zece ani puşi la un loc. Centrul, deşi cu un mare potenţial, este lăsat într-o stare de degradare greu de înţeles. Pe strada pietonală, nu am găsit nici măcar o terasă unde să beau un suc. Mai mult, atmosfera apăsătoare şi privirile încruntate ale oamenilor m-au făcut să mă simt transportat în timp în ceaţa primilor ani de după revoluţie. Faleza parcă fusese părăsită pentru totdeauna, şi lăsată moştenire câinilor comunitari ce roiau pe lângă vasele abandonate şi ruginite. Am găsit până la urmă o terasă unde am stat maxim un sfert de oră pentru că în afara mesei noastre, toate celelalte erau ocupate de către interlopi dubioşi, asta undeva pe Calea Călăraşilor, loc destul de central din câte am văzut. După orele 9 seara oraşul se goleşte, iar străzile sunt hoinărite doar de către găşti de suspecţi... vorba unui nou hit muzical: "La hente esta muy loca...what the fuck?". Aaa, şi altceva care m-a luat prin surprindere: de multe ori în parcuri tinerii fac sport. Fotbal, baschet, volei, badminton, se dau cu rolele, cu bicicleta, aleargă...în Brăila, am prins live într-un parc din apropierea centrului oraşului un antrenament de box. Or ştii ei ceva... (Brăila, mai 2009)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu