Sarajevo - oraşul fără pereche

Sarajevo - oraşul fără pereche

luni, 14 februarie 2011

Ohridul turistic - partea secundă

4. BISERICA SFÂNTA SOFIA

Cea mai importantă (deoarece a fost sediul arhiepiscopilor din Ohrid) biserică ce a rămas în picioare este Biserica Sfânta Sofia. Absolut impunătoare, construită de către arhiepiscopul Lav în 1035, a fost cea de-a patra biserică construită în acest loc. Prima a fost o bazilică romană. Faţada cu cele două turnuri şi verandele au fost adăugate ulterior de către arhiepiscopul Grigore în 1317. Odată cu venirea turcilor, la fel ca şi "sora" mai mare de la Constantinopol, şi Sf. Sofia din Ohrid a fost transformată în moschee. Diferenţa dintre cele două este că odată cu revenirea Ohridului în 1912 sub dominaţie creştină, minaretul a fost înlăturat. Pictura este de-o valoare excepţională, chiar dacă în timpul otomanilor frescele au fost şterse. Cu ajutorul restaurării masive din anii 60, o parte din fresce au putut fi salvate, astăzi putând fi văzute de toţi cei ce trec pragul bisericii. Deasemenea frescele reprezintă cea mai mare colecţie de picturi bisericeşti din secolul al XI-lea existente în lume. Piaţa din faţa bisericii a fost odinioară locul forumului roman. Intrarea costă destul de puţin, parcă 100 de dinari, echivalentul a puţin peste 1,5 Euro, dar merită cu prisosinţă. Poze nu am dinăuntru, nu mai ţin minte dacă era fotografiatul interzis sau era vreo taxă foto nejustificat de mare. Vis a vis, sunt câteva case tipic macedonene foarte frumos restaurate, bineînţeles vopsite într-un alb strălucitor.

5. CASELE ROBEVCI ŞI URANIJA

Cum de s-a ajuns ca în Ohrid, atât de multe case să aibă aceeaşi particularitate, şi anume etajul superior mult ieşit în exterior faţă de cel precedent? Atunci când otomanii au cucerit oraşul, ei s-au stabilit în zona plată de pe malul lacului, partea deluroasă fiind dintotdeauna partea creştină a Ohridului - cele două "lumi" îşi aveau punctul de întâlnire în bazar. Confruntaţi cu creşterea populaţiei, dar şi cu interdicţia de a construi în afara zidurilor oraşului, creştinii au trebuit să inventeze un mod eficient de a construi în spaţiul îngust de care beneficiau. Aşa s-a ajuns la densitatea extraordinară de străduţe înguste, înghesuite, şi mai ales la această ingenioasă soluţie tehnică de câştigare a spaţiului - etajul ieşit spre exterior. În tot oraşul de sus au fost ridicate astfel de clădiri, cele mai reprezentative fiind cele două din imaginea de sus, casa Uranija şi casa familiei Robev, astăzi adăpostind muzee. În mod normal, deşi având aceeaşi tendiţă de care am vorbit, casele sunt ceva mai mici ca cele două actuale muzee, acestea având dimensiunile atât de mari datorită averilor familiilor cărora le aparţin. Nici în ele nu am avut timp să intru, am citit doar despre frumoasele privelişti asupra lacului de la etajele superioare.

6. FORTIFICAŢIILE

Ohridul a fost din cele mai vechi timpuri încercuit de ziduri de apărare, cetatea fiind doar încununarea lor. Deşi apărute cu mult înainte de Hristos, ceea ce a mai rămas astăzi din vechile ziduri datează din secolul al X-lea după Hristos, din perioada bulgaro-bizantină a oraşului. Dintre cele patru porţi de intrare în oraş, s-au mai păstrat doar două: Intrarea de sus (foto sus), din apropierea Amfiteatrului, păstrată în condiţii foarte bune datorită renovărilor din veacul al XVI-lea şi Intrarea de jos (foto jos) ce se găseşte în apropierea bazarului, pe strada comercială Tsar Samuil. Celelalte două, Intrarea din faţă şi Intrarea dinspre apă s-au pierdut în negura vremurilor. Intrarea de sus este principala poartă de acces spre Plaošnik (oraşul de sus) atât pentru autoturisme cât şi pentru pietoni.













7. BISERICA "ST. BOGORODICA PERIVLEPTA"

Lucrul care m-a impresionat cel mai tare la bisericile din Ohrid este diversitatea lor incredibilă în cadrul aceluiaşi stil arhitectural bine definit: cel bizantin. Deşi am văzut cel puţin opt biserici bizantine în Ohrid, pot spune că nu se aplică regula că dacă ai văzut una dintre ele îţi poţi face o idee despre toate. Dimpotrivă, fiecare este unică în felul ei, dar evident face parte din marea familie a clădirilor religioase bizantine. Aceasta e biserica ce ne-a atras de la bun început atenţia deoarece se vedea minunat de la balconul vilei noastre. Construită şi pictată în 1295, a fost ridicată de către comandantul militar Progon Zgur, rudă cu împăratul Andronicus al II-lea. Pictura este realizată de către doi tineri, iluştrii necunoscuţi la acea dată, Mihail and Eutychius, care odată cu trecerea vremii vor deveni printre cei mai cunoscuţi pictori de fresce din epoca medievală. Totodată cei doi sunt primii artişti bizantini care şi-au semnat lucrările. Biserica este foarte scundă, în formă de cruce, clădită din cărămidă şi travertin, un fel de marmură mată (în limbaj total neacademic). Efectul dat de această combinaţie este unul extraordinar, având un efect decorativ incredibil. Poate că în altă perioadă a anului curtea bisericii îi sporeşte pitorescul, cert e că pe final de noiembrie toată curtea era plină de noroi, de abia mai aveai pe unde să calci. Odată cu transformarea Sf. Sofia în moschee, această biserică a preluat atribuţiile de Arhiepiscopie. Ca peste tot în Ohrid, priveliştea de aici îţi taie răsuflarea, având de ales un cadru cu lacul sau unul cu Plaošnik dominat de cetate. După ce-am plecat de aici, ne-am luat repede bagajele, am mai făcut o ultimă poză de pe terasa vilei spre biserică şi am pornit-o cu o imensă părere de rău spre autogară, de aici spre Skopje, iar a doua zi urma să plecăm spre casă, cu un scurt popas de câteva ore în Sofia. Pe scurt, părăsind Ohridul simţi că părăseşti paradisul şi te reîntorci în lumea de jos. Eu personal aşa am trăit despărţirea de acest loc năucitor.

8. PARCUL AUTO:)

Oricât ai fi de interesat de natură, arhitectură, cultură, femei, bărbaţi sau orice altceva, este imposibil să nu remarci cam cum se prezintă autoturismele din oraşul vechi. Alăturarea dintre străduţele înguste şi pietruite şi rablele din anii 60-70 ce se găseau la fiecare colţ de stradă este una extrem de inspirată. Chiar pare că acolo e locul lor şi că orice maşină mai nouă de 20 de ani distruge peisajul precum un zgârie nor într-un cartier de vile. Poate că am exagerat cu pozatul vechiturilor:), dar farmecul şi liniştea pe care o inspira oraşul venea puţin şi din aceste maşini pe care nu aveai cum să te superi nici măcar dacă te călcau pe picior. Unele funcţionau, deşi la viteze demne de o trotinetă, altele erau prăfuite şi puteai să bagi mâna în foc că sfârşitul lumii le va prinde parcate în acelaşi loc. Pe lângă cunoscutele Lada, Volkswagen broscuţă, Moskvici şi Wartburg, o pasăre rară (dar nu şi în fostele ţări iugoslave) avea să mă încânte: celebra Zastava (sau Yugo), replica iugoslavă a Fiat-ului, mult mai nereuşită decât panaramele noastre de Dacii. A fost votată de către o emisiune specializată din S.U.A drept "cea mai proastă maşină a mileniului"...nu e puţin lucru deloc:). Şi că tot am vorbit de Yugo, am avut privilegiul să şi încercăm unul. În drum spre autogară am cerut nişte direcţii unui nene cu cămaşă şi pulover peste. Voiam să mergem pe jos, dar nu eram siguri în ce parte e. Nenea respectiv nu ne-a lăsat până nu am mers cu el, cred că a fost cel mai insistent om pe care l-am întâlnit. Era evident că voia să ne facă o favoare, îi tot dădea înainte cu "Ne pari" (adică fără bani), eu încercam să-i explic că e prea devreme şi o să putrezim în autogară, el nimic. A, am uitat să menţionez că nu ştia decât macedoneană. În cele din urmă ne-am înghesuit în Zastava lui, a dat muzica populară la maxim, de zdrăngăneau toate şuruburile "bătrânei doamne", a întors pe interzis, era să ne buşim, a început să-i dea cu "Pičku ti materne", a fost extrem de încântat că am râs, deci am priceput ce a zis. Am ajuns întregi la autogară, i-am dat în semn de prietenie o ciocolată cu rom (merita fără îndoială), ba în plus ne-a şi arătat o cârciumă de unde ne-am luat nişte beri - zona autogării este predominant musulmană, aşa că mai greu cu alcoolul. O experienţă foarte amuzantă, cu un pronunţat iz balcanic. La fel de balcanic a fost şi drumul spre Skopje, dar de data asta din cauza unui nene foarte certat cu apa, ce stătea fix pe scaunul din faţa mea. Am tot sperat că nu-l prinde Skopje, dar cum Kicevo, Gostivar şi Tetovo au trecut pe rând iar domnul nu dădea nici un semn de nelinişte (în schimb dădeam noi la cea mai mică mişcare pe care o făcea - parcă ar fi pus în mişcare un întreg angrenaj olfactiv diabolic), ne-am resemnat şi am considerat-o ca fiind parte din experienţa deosebită numită Macedonia.

9. ÎNCHEIERE

De final, o poză cu un personaj şi o întrebare interactivă la care aştept răspunsuri: ce meserie credeţi că avea individul din imagine?

a) fundaş central

b) paznic

c) greu de spus

d) primar

e) psihiatru

f) liber profesionist

g) cu totul alta

2 comentarii:

  1. Eu as paria pe "Mafiot", dar lipseste optiunea :)
    Faine pozele din Macedonia. Am auzit multe lucruri bune despre Orhid, dar apropierea de Kosovo mi-a taiat un pic cheful de calatorii in zona.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ba nu lipseşte, face parte din ultimul punct:) E cât se poate de sigură Macedonia, am trecut aşa cum am şi scris în posturile trecute prin sufletul zonelor albaneze ale ţării (unde sunt destui kosovari) şi nu m-am simţit deloc ameninţat. Dacă ai şi maşină personală, chiar e foarte uşor să ajungi în Ohrid.

    RăspundețiȘtergere