Sarajevo - oraşul fără pereche

Sarajevo - oraşul fără pereche

vineri, 21 ianuarie 2011

Ohrid, bijuteria coroanei


Din prima secundă în care am ajuns în Ohrid, deşi cărând în cârcă un ditamai rucsacul şi rătăcind preţ de-un ceas pe dealul din preajma cetăţii, am realizat că sunt un norocos. Am simţit în Ohrid mai mult ca oriunde altundeva că mă aflu într-un loc binecuvântat. Peisajul, luciul apelor lacului Ohrid, mileniile de istorie din spatele uliţelor pietruite şi a teatrului antic, suflul divin pe care îl transmit bisericile atât de vechi şi frumoase, până şi modul în care strălucesc acoperişurile ude în bătaia ultimelor raze ale soarelui, toate converg către ideea că această aşezare numită în antichitate Lychnidos (oraşul luminii) este un loc către care divinitatea şi-a întors faţa. Iar atunci când pe înserat după o zi obositoare ajungi în faţa uluitoarei biserici Jovan Kaneo, în spatele căreia se aud valurile lacului ciocnindu-se de stânci, simţi că nimeni şi nimic nu-ţi va mai putea răpi vreodată acest moment de revelaţie. Dacă ar trebui să caracterizez Ohridul într-un cuvânt, l-aş numi o "bijuterie". Macedonenii trebuie că sunt foarte mândri că într-o ţară aşa mică ca a lor se găseşte o asemenea minunăţie a lumii întregi. Cred că aici am înţeles sensul din spatele sintagmei "Patrimoniu Universal". Fiecare suflet al acestei planete trebuie să se bucure în aceeaşi măsură de anumite locuri ce transcend ideea de stat, ţară, naţionalitate. Pur şi simplu pentru că sunt unice şi trebuie privite ca daruri ce aparţin fiecăruia dintre noi, indiferent dacă suntem kirghizi sau malgaşi. Iar Ohridul cu siguranţă este unul dintre cadourile foarte frumoase primite de noi toţi de undeva, de sus.


După ce am coborât din autobuz undeva în afara oraşului vechi, pe o "arteră" înţesată de blocuri, am hotărât să căutăm Teatrul Antic, în apropierea căruia ştiam că aveam rezervare la hostel. Zis şi făcut...cetatea impunătoare ce domină oraşul urma să ne fie punct de reper. Am întrebat câţiva cetăţeni pe unde e "Amfiteater", toţi încercau să ne ajute, dar ce te faci că nu prea aveau note de trecere la limbi străine. Au tot dat din mâini până ne-am rătăcit de-a binelea, am ajuns la malul lacului, dar nici urmă de potecă. Soluţia avea să vină de la sine: urcăm până la cetate şi de acolo trebuie să ne orientăm cumva. Eram lac de transpiraţie, nemulţumirea plutea în aer, până la cetate mai era...am mai tras câteva poze, cu geaca într-o mână şi plasa cu merinde în cealaltă şi după încă ceva vreme de mers prin pădure (de parcă plecasem după ciuperci, nu în străinătăte), am reuşit cumva să ajungem în apropierea teatrului. Cu greu ne-am prins pe ce stradă era hostelul, faza tare e că trebuia să ajungem la nr 11 şi noi nu găseam decât numerele pare (în locul numerelor impare era amfiteatrul:P). În cele din urmă, ne-a arătat un nene o direcţie plauzibilă care s-a dovedit a fi cea corectă. Vila Ohrid, căci aici am poposit arăta impecabil, cu privelişte asupra lacului şi oraşului vechi (în care ne şi aflam, dealtfel), foarte curată şi spaţioasă, toate astea pentru doar 7.65 euro de persoană. Ulterior gazda, o doamnă foarte politicoasă şi săritoare, ne-a întrebat dacă ni se pare prea mult...şi chiar nu glumea, vorbea foarte serios. Am scăpat de povara rucsacilor şi dă-i fuga în oraş, să prindem măcar trei ore de lumină pe ziua de azi...mare mârşăvie cu fusul ăsta orar, la patru juma să fie întuneric beznă.


Planul a fost să ne pierdem la întâmplare printre străduţe, să o luăm fix pe unde ni se pare că arată mai bine fără a urmări ceva anume, doar bucuria de a te învârti fără nici o oprelişte prin acest oraş-muzeu. Obiectivele pe care nu voiam să le ratăm urma să le bifăm a doua zi. Ideea a fost cum nu se poate mai bună, am descoperit o grămadă de locşoare minunate pitite prin păienjenişul imposibil de desluşit al străzilor în miniatură. Influenţele mediteraneene se simt, temperatura este foarte plăcută pentru sfârşitul lui noiembrie, unii copaci mai sunt verzi, mai mult vedem chiar şi un palmier în curtea unui creştin (sau musulman). Ne iese în cale o biserică foarte mică şi veche, din păcate am uitat cum se numeşte. Pe lângă frescele foarte vechi şi interiorul simplu dar impresionant, ne uimeşte modul în care biserica erupe din rămăşiţele zidurilor vechii cetăţi. Oraşul a fost gândit în aşa fel încât chiar dacă este în pantă, iar străduţele sunt foarte înguste, priveliştea asupra lacului să nu fie obstrucţionată de alte clădiri. Astfel, aproape din orice punct al Ohridului vechi este vizibil lacul, iar în depărtări, munţii încărunţiţi. Pentru amatorii de poze, locul în sine este o binecuvântare... de cum am ajuns mi-am dat seama că iar o să "sar calul" şi o să mă întorc acasă cu o tonă de poze, dar pur şi simplu nu ai cum să te abţii. În puţine locuri cultura, istoria, arta şi natura se îmbină atât de armonios ca în vechiul Lychnidos.


De oriunde ai coborî din oraşul vechi de sus (Plaosnik) şi pe oricâte străduţe ai rătăci vei ajunge negreşit pe strada principală pietonală din Ohrid, Tsar Samoil. Este strada comercială a oraşului, ale căror prăvăli erau odinioară umbrite de viţa de vie. Este locul perfect pentru a vă cumpăra un suvenir, a face orice fel de cumpărături sau a degusta prăjituri dintre cele mai bune. Extrem de aglomerată în timpul sezonului, la sfârşitul lui noiembrie artera comercială era destul de lejeră, cu foarte puţini turişti. La capătul dinspre oraşul nou se află o piaţă dominată de un copac (nu ştiu ce marcă) despre care se spune că are o mie de ani, şi judecând după dimensiunile sale este foarte posibil să fie întocmai. În cealaltă direcţie, lacul, faleza şi portul oferă nişte privelişti de excepţie la ceas de seară. Deasemenea, Tsar Samoil, cunoscută şi ca "bazarul din Ohrid" este strada care de secole împarte oraşul între creştini şi musulmani. Personal am preferat liniştea şi priveliştile mirifice din oraşul de sus, dar pentru cumpărături şi restaurante, bazarul este locul cu cea mai variată ofertă.


Ca de obicei, căutarea locului ideal pentru a mânca se dovedeşte dificilă. Iniţial am intrat într-un restaurant care era gol puşcă (adică eram numai noi), unde nici preţurile nu erau printre cele mai mici. Citisem încă de acasă că, indiferent de sezon, Ohrid-ul este mai scump decât Skopje, dar am zis să mai prospectăm piaţa. Tot cercetând, am dat peste acest chioşc (foto) tipic balcanic, unde printre "bogăţia" de produse găsim şi chipsurile Chipsy...
Într-un final găsim un restaurant, Antique, nu mai ştiu ce-am mâncat dar ştiu că era bun şi la un preţ accesibil, iar decorul unul foarte reuşit. Nu prea mă pricep la mâncare, ştiu doar că în Macedonia se poate mânca relativ bine şi ieftin, dar fără a găsi varietatea de mâncăruri din Belgrad sau Sarajevo spre exemplu (ca să ne raportăm la locuri din fostele oraşe surori). N-am zăbovit prea mult, ca de obicei aveam lupta noastră personală cu lumina şi cu afurisitul de fus orar, mai aveam doar vreo oră de lumină şi nădăjduiam că vom prinde câteva cadre cu lacul pe înserat.


Una dintre cele mai fermecătoare străduţe din oraşul vechi este cea din imagine, străjuită de două biserici mici, dar extrem de cochete, ridicate din piatră. Zidurile sunt foarte atent renovate, respectându-se cu stricteţe specificul zonei. Bisericile se numesc (pentru cei curioşi) St.Nikola Bolnički şi St.Bogorodica Bolnička, ambele sunt construite în secolul al XIV-lea. După venirea turcilor, ele şi-au pierdut funcţiunea de lăcaşuri de cult, devenind spitale. Bolnica se traduce prin spital, de unde şi numele lor. Nu ştiu dacă există vreo legătură între cuvântul "boală" şi acest "bolnica", e probabil să fie, ca multe alte cuvinte româneşti ce se aseamănă cu cele din limbile slavone. În plan îndepărtat, putem admira una dintre cele mai bine păstate case tradiţionale din această zonă, caracteristicile ce le definesc fiind parterul din piatră, etajul din lemn ieşit în exterior faţă de nivelul inferior şi culoarea albă a caselor ce atrage soarele atât de darnic cu această aşezare. Din cauza lipsei de spaţiu datorată dimensiunilor foarte mici ale străzilor, în Ohrid fiecare locşor cât de mic, trebuie valorificat. După acest raţionament au fost construite etajele ieşite în exterior ale caselor vechi. Spre deosebire de alte localităţi macedonene, caselor de aici le lipsesc curţile dinspre stradă tot din lipsă de spaţiu acută.
Între timp a început să picure, cerul s-a întunecat brusc, devenind sinistru. Un motiv în plus pentru a desluşi drumul spre port şi a admira munţii şi oraşul vechi în această ambianţă de "sfârşit de lume".


Nu vă imaginaţi portul din Ohrid precum Şantierul Naval din Constanţa sau asemenea portului Pireu spre exemplu unde acostează zilnic o grămadă de mastodonţi, care mai de care mai ruginiţi sau dimpotrivă mai luxoşi. Aici nu veţi vedea vapoare cât un bloc cu 15 etaje capabile să primească mii de pasageri. Portul este foarte mic şi cochet, la fel şi cele câteva vase de agrement rezemate de docuri. Ce face din port un loc demn de a fi vizitat este panorama pe care o oferă asupra oraşului de sus (Plaošnik) deasupra căruia veghează vechea cetate. Deasemenea este un loc numai bun pentru o plimbare la apus, braţ la braţ cu cineva sau doar pentru a-ţi ordona gândurile la lumina ultimelor raze de soare ale zilei.Pentru iubitorii de fotografie, este un loc "periculos", poţi pierde multă vreme cu pozele, mai ales dacă ai norocul de a prinde o zi şi un asfinţit ca cele pe care le-am prins noi.


Cum deja era noapte şi se apropia fatidica oră 7 (după care nici un strop de băutură alcoolică nu mai putea fi cumpărat), am mers la magazinul din cartier, aflat la doi paşi de teatrul antic şi ne-am aprovizionat cu nişte doze de "Skopsko". Unde să mergem să le bem? Evident undeva în aer liber, să fie şi o privelişte frumoasă şi multă linişte. Păi hai să mergem până la Biserica Jovan Kaneo (văzusem nişte poze pe noapte mirifice) şi de acolo om vedea.


Din toată Macedonia, aici îmi doream cel mai tare să ajung. Motivul ţine probabil de nenumăratele poze pe care le-am văzut cu Jovan Kaneo, ziua, noaptea, pe soare, ploaie, nor sau la apus. De la Teatrul Antic, o străduţă pietruită (ca toate cele din oraşul vechi) ne conduce spre biserică printr-un decor paradisiac, cu lacul în stânga şi căsuţe înghesuite, ce în ultima parte a drumului lasă loc unui deal, în dreapta. O linişte mormântală, nici ţipenie de om pe stradă, doar valurile ce se sparg de malul stâncos se aud pe fundal. În depărtare, pe buza unei stânci înălţate deasupra lacului se găseşte de mai bine de 750 de ani Biserica Jovan Kaneo, unul dintre cele mai frumoase exemple de artă bizantină din Europa.
E genul de loc care te ţine pe loc ca un magnet. Admiri şi nu poţi să nu te gândeşti ce bine ar fi ca timpul să stea în loc pentru o vreme. Locul este divin, poziţionarea bisericii deasemenea. Dimensiunile sale sunt destul de mici, dar frumuseţea ei este de nepovestit. Din păcate nu am cunoştinţe prea temeinice de arhitectură pentru a putea explica mai multe. Prefer să las pozele să vorbească. Ceea ce pot spune sigur este că s-a pus multă credinţă şi pasiune în construcţia sa, altfel nu văd cum frumuseţea ei ar fi străbătut secolele.


Ne-am rupt cu greu de priveliştea perfectă şi am coborât pe nişte scări întortocheate în Kaneo, după părerea mea, cel mai fascinant loc din Ohrid, ce pe vremuri a fost un cartier sărac în care abia îşi duceau zilele pescarii de aici. În episodul viitor, o să pun pozele făcute ziua, se va vedea mult mai bine cât de frumos este. Ne-am aşezat direct pe plajă (cu pietre, nu cu nisip), printre bărcile parcate ale "băştinaşilor", am desfăcut berile şi le-am savurat într-un decor magnific. Kaneo este practic izolat de restul oraşului datorită falezei foarte stâncoase şi abrupte ce le desparte. Valurile se înteţeau, lacul era din ce în ce mai agitat şi cu toate astea, deşi eram în ultimele zile ale lui noiembrie stăteam în tricou. Am pălăvrăgit preţ de vreo oră, după care am plecat, promiţând că ne vom face timp şi a doua zi să venim aici pe lumină. Şi nu am regretat deloc...

4 comentarii:

  1. Foarte frumoasa descrierea orasului. Am trecut-o pe lista :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Mersi frumos, sper să ai norocul să ajungi pe aici,eu am zis că dacă o să am cele de trebuinţă o să încerc să revin prin septembrie. Să urmăreşti în continuare că nu am terminat postul:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Mie mi-au placut mult pozele, surprinde bine atmosfera orasului!

    Sper sa ajung curand pe acolo .... voi reveni pentru continuare :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Are şi aparatul foto meritele sale destul de însemnate:)

    RăspundețiȘtergere